Balada unui polei mic …

Dacă tot este sezonul valsului și a break-dance pe gheață poporul român care s-a născut poet creează opere literare fără asemănare. Iarna nu este ca vara și nici gheața ca asfaltul. Plăcerea oricum este deosebită întocmai troienelor de zăpadă care stau nederanjate pe drumurile din fața caselor și a blocurilor. România era și așa cu gropite pe șosele așa că nu este niciun motiv ca să ele să nu fie prezente și în activitatea cotidiană.

Trăiesc într-un oraș

Trăiesc într-un oraș care arată ca o comună cu diferența că sunt blocuri și magazine mai de Doamne ajută. Aici în comuna noastră numită Târgu Mureș găsești bădărani la tot pasul care înjură de cele mai multe ori din privire. Studiem tot omul și dacă-l vedem mai des spunem că-l cunoaștem chiar dacă nu am vorbit cu ea sau el vreodată. În schimb presupunem că oamenii independenți au neveste, iar pe aceia căsătoriți nici măcar nu-i distingem. Trăiesc într-un oraș în care dacă se mai întâmplă să cadă zăpada așteptăm primarul ca să dea în fața blocului cu lopata. Pe margine să stăm, să dăm sfaturi multiple și dacă nu ne convine modul în care ține lopata să-l înjurăm de mama lui, familia și toți sfinții nesanctificati încă. Chiar preamarim fostul primar care în douăzeci de ani de la un oraș normal ne-a adus la nivel de comună. Vorbele sfinte despre sanctitatea sa florala le spunem pe versurile parangheliilor și a echipei de fotbal spălate din banii orașului de pe Mureș. Oh! Doamne ce frumos mai era când fura, dar măcar mai făcea. Trăiesc într-un oraș în care doar șoferii știu orarul exact al transportului în comun, însă nu și autobuzele care întârzie tot mai mult. Chiar ce frumos mai era când un autobuz floricol se mai aprindea. Așa cel puțin făceam cu el live-uri multiple și râzând înghițeam în sec fumul lor și dardaiam în ele mai departe. Tot încă mai trăiesc într-un oraș în care sălile de concerte sunt tot mai goale și scade numărul cititorilor bibliotecii pe măsura diversificării manelelor care se mai aud din vecini. Un individ care-și plânge amarul, altul care trăiește cu iubirea vieții lui sau cântă, mă rog schelaie, cu golanii. Pe străzile tot mai aglomerate crește numărul mașinilor și scade bogăția omului de rând chiar dacă hypermarket-urile sunt pline. Oamenii în interior sunt tot mai goi în interior și vârsta lor în general este tot mai înaintată.

Trăiesc în cele din urmă într-un oraș din care oamenii buni și competetenti au plecat demult. Am mai rămas doar pentru a avea un loc de somn, de mâncare și chiar de recreere. Slavă Cerului că nu lucrez în acest oraș căci altfel aș avea mai multe lucruri de scris. Așa sunt doar un trubadur care are o tolba de povești de scris pe aici prin zona aceasta. De acolo am scris aceste rânduri eu, un om modest, umil și nemulțumit de orașul lui căci se diferă atât de mult de Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu și alte zeci de orașe din țara unui Nimănui. Și chiar și așa mai sperăm încă la ceva frumos și bun în orașul acesta mic din Transilvania numit și Târgu Mureș…

Veselia

Se anunță veselia direct dintr-o trompetă. Chiar și tobe bat urlând peste case, câmpii, dealuri sau munți. De la sat la oraș hai să ieșim oameni dragi afară și să cântăm muzica izbavirii. Să ne prindem toți plătitori de facturi de mână și să dansăm cântecul fericirii noastre. Vestea nemaipomenită să o împrăștiem ca gândul și ca vântul. Oameni buni să dăm lumii vestire căci ne putem planifica concedii de trei ori în Maldive, Hawai și pe la piramide. Toate aceste minunății și chiar mai mult decât atât sunt posibile astăzi pentru că guvernul a anunțat că facturile la gaz și curent nu se mai scumpesc ci doar se plafonează. Da. Am auzit toți bine! Dar aceasta nu este tot căci nu doar se plafonează ci aceia dintre noi care au ajuns ca să plătească vor primi banii înapoi. Toate se plafonează până la 1 aprilie când întocmai cum este ziua de păcălit urmează o altă gogomănie. ” Vor crește salariile, pensiile și prețul produselor va scădea. Câinii cu colaci în coadă se vor plimba pașnic pe malurile de mămăligă ale unor râuri cu lapte de 1,5 % grăsime ca să nu devenim toți grași. Chiar vom ajungem la un nivel de trai model de unde vor veni germanii, francezii și americanii ca să ne fure modelul de viață înstărita” am încheiat citatul care va fi spus în aceeași zi de 1 aprilie.
Până atunci să trăim bine și să nu uităm niciodată că iarna nu este ca vara!

Dacă într-o zi… de Marin Sorescu

Dacă într-o zi îți vine să plângi,
caută-mă….
nu promit să te fac să râzi, dar
pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi,
caută-mă….
nu promit că o să te opresc, dar
pot să fug cu tine.
Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni,
caută-mă….
promit să tac oricât vrei.
Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…
vino repede să mă vezi….
poate eu am nevoie de tine….

Zăpada

Printre fulgi de zăpadă și mii de luminițe covorul alb al iernii încet și ușor se așează. Îngerii se bat astfel cu ale lor pernițe îmbrăcând pământul cu un veșmânt întins. Spre bucuria copiilor care se bulgăresc temeinic în chicotelile glumețe departe de o lume care este înmărmurita. Ea cerșește glasuri tot mai vesele și doar fulgii de zăpadă s-au conformat dorinței și cad tot mai des și mai grăsuți ca aspect. Pufosenia venită din prea înaltul cerului este o dezmierdare pentru animalele care poartă a lor hăinuțe pe drumurile curioase. Tot cercetează pământul pentru a vedea unde a dispărut culoarea sa neagră. Descoperă numai albul care a alungat vremelnic înghețul și frigul pornit dintr-o parte senină a cerului plin de stele.

Astăzi deja este liniște și zăpada încet îngheață pentru a se transforma într-o lucioasă cale. Bucuria copiilor va aluneca pesemne cautând motive pentru a se auzi veselia. Zâmbetele și chicotelile se vor mai auzi și astăzi printre câteva sănii pornite fiind și infofolite pentru a se proteja de frig. Adulții doar fac urme adânci în zăpada așternuta cautându-si drumul spre calea agitată. Încet ei se afundă în drumul plin de gânduri nemaiobservand decât aceia sensibili că poate și astăzi va mai ninge.

În restul existenței umane vremelnice va veni iar o seară și o nouă dimineață. Doar câteva triluri anunță că natura nu este moartă ci numai amortita. Poate așa sunt și oamenii împreună cu ale lor gânduri și senzații jucăușe. La orizont a apărut un soare cariat cu ale lui raze vestind că întunericul nu este etern și că mai există și lumină. Așa cum a mai fost, este și va mai fi și în lumea oamenilor precum și ale celorlalte vietăți.

Istoricul meu preferat

Dintre istoricii români, preferatul meu este Lucian Boia, datorită felului în care vede istoria şi stilului în care scrie.

“În raport cu istoria, omul se află într-o poziţie paradoxală. Istoria e opera lui şi numai a lui. Viitorul rămâne deschis…depinde exclusiv de ceea ce întreprind oamenii. Şi, cu toate acestea, nu avem nici o posibilitate de a-l controla………deoarece nenumăraţii factori care se adună şi complicata lor interacţiune dau o rezultantă oarecum abstractă, deasupra voinţei sau opţiunilor umane.” (Lucian Boia: Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine)

Ce sunt de fapt?

Sunt liniștea din spatele cuvintelor nespuse și a gândurilor ascunse temeinic. Reprezint pașii care calcă zăpada înghețată și lasă urme adânci sau abia o ating, firav și de neobservat. Trăind într-un abur de ceață lăuntrică care-și caută claritatea e-ului său. Nu cerșesc laude și mă inconjor de propriile mele senzații și mă bucur de un apus de soare care poate să fie și un nou răsărit. Mă îndepărtez de ceea ce este omenesc atingând partea spirituală imensă și totuși tind spre umanitate și Marele și Singurul Zeu. Cerșesc viață în mine și dor de cunoaștere și totuși mă simt un modest neștiutor și nu pătrund glasul galagiei din jur. Mă închin în fața liniștii mele interioare și a unei păci sufletești eterne și deasă și totuși plutesc pe valurile unei bărci numită viață. Vreau să iau cârma veșniciei lăuntrice și mă caut pe mine și sunt tot mai aproape și în același timp departe de ceea ce sunt eu. Tind să străbat mari și oceane sau să escaladez punți și ziduri interioare. Mă întorc iar și iar spre mine și mă uit într-o apă, limpede și cristalină, căutându-mă pe cel de ieri trăind clipa prezentă. Prefer să aștept să mă zăresc mai limpede spre a-mi da seama, lipsit de trufie și sensibilitate, că pe undeva nu am plecat nicăieri și am rămas încă în mine cu gândurile bune, rele sau frumoase. Recunosc nu mă zbat să-mi caut clipele de fericire pentru că ele se află tot acolo unde le ascund de obicei: în mine și departe de locurile străbătute ieri, astăzi și cât voi mai fi un trecător și un efemer călător în clipele vieții. Las în final la judecata umană dacă astăzi sunt mai mult decât am fost ieri. Poate că mâine speranța devine mai puternică și valurile se agită sau doar se calmează. Oricum va fi și cu gânduri frumoase și bune la suflet sau de necinste și plin de rău, am scris eu aceste rânduri, pline de viață și de mister lăuntric. Un om simplu, modest, cu intenții bune, cu gânduri multiple și o imaginație bogată pentru că doar atât pot să fiu eu: un Om ca toți ceilalți chiar mai puțin sau poate mai mult decât ei. Așa m-aș recomanda eu în plină seară geroasă și de zăpadă: sunt doar un firav eu…

De vorbă cu vântul

Vine câteodată vântul și mă întreabă despre viață și despre gândurile mele. Spun că toate îmi sunt bune atât timp cât este hrană și sănătate în lume. Chiar și astăzi a venit suierand împreună cu iarna prevestind sfârșit de boală sau cel puțin o mică speranță de a se încheia spurcaciunea. Pesemne are cunoștințe auzite în alte părți că frigul care a sosit și pe la noi aduce și lucruri bune. Zăpada nu ar fi chiar departe și că ea caută doar drumul pentru a ajunge pe aici. Vorba vine, spune el, că este doar mijlocul iernii, iar până la sosirea primăverii este încă un drum lung. Mai mult aduce și îngrijorare de prin țările străine căci a văzut lumea plină de frică față de boala care va fi să vină și pe la noi prin mulțime. Cerșetorii de Apocalipsa vor avea destulă hrană înghițind tot ceea ce este bun. Lasă în urma lor doar răul care întotdeauna este de necuprins. În cele din urmă i-am spus “Du-te vântule departe căci aici este mult mai multă îngrijorare decât ai tu în desaga. Oamenii se supăra dacă fâlfâi optimist sau respiri ceva de seamă. ” Vântul mi-a răspuns printr-un suierat “Pesemne sunt numai triști și dezamăgiți de tot ceea ce este în jurul lor. Gasitorii de recompense spirituale se simt mult mai bine decât aceia care caută să aibă și nu vreau ca să mai simtă ceva bun în lumea lor mare.”

Dacă are dreptate vântul nu mai sunt eu în măsură ca să-l critic sau să-l judec. A șuierat prin destule locuri văzând multe vietăți pentru a nu cunoaște lumea și obiceiurile ei. În schimb gândurile, fiecare cu un nume, iau exemplul vântului și cutreiera meleagurile vecine și chiar mai străine. Seara se întâlnesc la mine pe pernă și încep să povestească despre ceea ce au văzut o zi întreagă. În cele din urmă tac și se transformă în vise pentru ca de dimineață să plece iar cu vântul ca să șuiere a umanității existența. Ceea ce îmi vor spune pe seară poate mai povestim într-o seară viitoare la o gură a sobei unde suntem numai noi, eu, vântul și o sobă.

Până atunci circulă liber numai gândurile bune către oamenii cunoscuți sau necunoscuți din viața noastră și a altor ființe drăgălașe indiferent de numărul lor de lăbuțe!

Frumusețea

Fie că vrem sau că nu vrem frumusețea nu are o definiție exactă. Conform “Dicționarului Explicativ al limbii române ” găsim doar sinonime. Sinonimele ca minunat, magnific, extraordinar sau superb sunt subiective. Așa că ne ducem pe definiția provenita din popor “Nu este frumos ceea ce este frumos este frumos ceea ce-mi place mie”. “Ceea ce-mi place mie” ne duce spre senzațiile care se trezesc în noi atunci când vedem ceva sau pe cineva pentru prima dată. În acest sens simțim o stare de fericire și de bine.

Ajungem în același fel la definiția frumuseții unei persoane în a arăta bine. A arăta bine în cadrul unei prime impresii este de a merge la o sală de fitness și a ne aștepta să arătăm bine în maxim două luni fără a respecta categoric regimul de alimentație. Dacă totuși decidem ca să-l respectăm vom arăta mai slabi recomandabil cu 4 kilograme în minus pe lună în mai multe luni depinzând de nivelul de grăsime personal și de respectarea antrenamentelor de la sală și a regimului alimentar. Deci papa sănătos din meniul nostru este aproape 70 % ca importantă. Mai departe dacă avem impresia că vom rezista în toată această perioadă numai din dorința de a arăta bine sau că este o activitate numai sezonieră categoric că nu vom obține rezultatele dorite.

Fiind plini de prejudecăți și superficialitate vom studia frumusețea și din punctul de vedere al firmei vestimentației sau în cazul femeilor, mai nou și în cazul multor bărbați, a cosmeticii. Pe lângă manichiură, pedichiură, bronz în timpul iernii sau alte aspecte găsim buzele îngroșate și tuguiate. Mai precis avem mai multe rațe decât femei. În bârfa și prejudecățile noastre mai contează și frumusețea și aici chiar nu ținem cont de calorii în ceea ce privește portofelul. Câți bani sunt, dacă sunt mașini sau să locuiască singur într-un apartament cu vreo trei camere sau se acceptă și vreo vilă cu cel puțin patru camere amărâte.

Binenteles că ajungem să cautăm senzații și sentimente în privința frumuseții scoțând fățărnicia din noi invocând tot felul de calități interioare provenite din cărți din domeniul psihologiei relațiilor și frumuseții din cadrul unei societăți mult mai bine dezvoltate intelectual sau mental decât aceea românească. Și sufletul dragi femei sau bărbați cât mai contează? Să nu ne mințim unii pe alții că umblăm cu femei sau femeile cu bărbați care nu dețin frumusețea din portofel sau de la sală mai jos decât a noastră. Poate fiind echilibrate de ambele părți nu vor fi considerate impedimente în privința unor relații de fațadă sănătoase. Treaba noastră ceea ce facem prin hoteluri atât timp cât pozele de pe Facebook sunt perfecte.

Revenind la prejudecăți, bârfă și superficialitate oare câți dintre noi mai observăm profunzimea sufletului unei persoane? Da. Se poate ca să ne uităm și dincolo de idealul virtual, financiar și de sală sau machiaj. Atunci nu este mai frumos să promovăm autenticitatea noastră fără abuzuri și boturi de rațe, silicoane, machiaj strident, sport de plăcere dacă ne place și fără să vedem “bătrânețea” la 40 de ani sau că mai este un copil rătăcit? Să ne promovăm eul personal așa cum este și dacă cineva se îndrăgostește și apoi ne iubește defectele cel puțin să nu apelăm la memorie pentru a ne susține minciunile? Un răspuns ar fi că se poate și este chiar recomandabil dacă vrem într-adevăr să arătăm bine și frumoși. Cu puțină răbdare, respect, atenție și conexiune putem ca să dăm alura frumuseții așa cum este ea și nu să o tot fabricam pentru a ne tot plictisi de ea. Puterea frumuseții noastre și în modul în care vedem frumusețea autentică a altor persoane ne aparține!

15 ianuarie- Ziua culturii naționale românești

În vremurile de început ale omenirii când oamenilor li s-a împărțit ceea ce au avut nevoie românii au primit o țară frumoasă, conducători netrebnici și suflet. Moștenirea primită în acele zile face ca ziua de astăzi, 15 ianuarie să fie cu atât mai specială.

Având toate aceste caracteristici românii oriunde s-au dus în lume și revenind în țară aveau nevoie de un Neagoe Basarab care a lăsat fiilor țării sale “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”. Pentru a cunoaște viața oamenilor și a domnitorilor români și-au ales cronicari de cinste ca Grigore Ureche, Ion Neculce și Miron Costin. Cultura a fost promovată și de “Școala Ardeleană” prin distinșii săi reprezentanți ca Gheorghe Șincai, Petru Maior și alți reprezentanți. Pentru a lua la cunoștiință de realitățile societății românești în continua dezvoltare Nicolae Filimon a scris “Ciocoii vechi și noi” sau Ion Budai Deleanu “La țigănci “. Cum ar putea să fie scrise oare toate acestea fără pixul lui Petrache Poenaru sau fără pașoptisti? De atunci se tot cântă întocmai ca “Un răsunet ” “Deșteaptă-te române ” lăsat țării sale de Andrei Mureșanu. Și cum s-ar putea altfel dacă “Limba noastră nu ar fi o comoară ” așa cum ne-a lăsat scris Alexei Mateevici. Cenaclul “Junimea” preia moștenirea prin reprezentanții săi pictând ca nimeni alții iubirile luceferilor cu fete care era “..o preafrumoasa fata/ și era una la părinți/ și mândră între toate cele/cum este fecioara între sfinți/și luna între stele “. Pentru a nu uita frumoasa prietenie din Mihai Eminescu și autorul “Amintirilor din copilărie ” și a atâtor povești fără asemănare. Nu poate fi uitată nici “O scrisoare pierdută ” scrisă de Ion Luca Caragiale, autor și a multor opere de satiră a realității românești. Parcurgând “Pădurea Spânzuraților” sau cunoscându-l pe “Ion-Blestemul pământului și Blestemul iubirii” a lui Liviu Rebreanu precum și poeziile țăranilor a lui Octavian Goga, versurile fără pereche a lui Ion Minulescu precum și misticismul lui Lucian Blaga. De la Mircea Eliade cunoscând-o pe Maytrei” , la Emil Cioran având “Ispita de a exista” ajungând spre Mihail Sadoveanu și Nichita Stănescu. De asemenea răsună încă muzica lui Ciprian Porumbescu, George Enescu sau Dinu Lipati pictată de Nicolae Grigorescu, Ion Luchian sau Corneliu Baba. Atât de mulți actori sau regizori de teatru și de film care înfrumusețează peisajul culturii naționale românești. Ei! Și câți ar mai fi de menționat și rândurile sunt prea sărace pentru ei.

Poate pentru că atât timp cât se va mai scrie o poezie sau o poveste în limba română va mai exista o zi a culturii naționale. Atât timp cât mai sunt oameni care cumpără cărți și poezii sau ajung să cunoască frumusețea rafturilor unei biblioteci mai putem vorbi de o cultură românească. Așa cum limba, tradițiile, obiceiul și teritoriul unei țări așa și cultura da adevărata valoare și identitate unei nații. Noi, ca popor, avem cu ce să ne lăudăm din punct de vedere cultural chiar dacă vremurile nu sunt cele mai demne și nici numărul cititorilor nu se mai află la cote înalte. Astăzi și pentru totdeauna atât timp cât va mai exista cultura națională va mai exista și sufletul poporului român. La mulți ani oamenilor de cultură din România și de pretutindeni!