Agitația

În ziua în care nici iarba nu crește am senzația că acesta este cuvântul de ordine: agitație. Toată lumea parcă ne grăbim spre un anume loc și nu știm unde este, dar trebuie ca să ajungem repede. Claxonam pe stradă mai ceva ca la o nuntă neavând nici minim de răbdare și toleranță. Facem coloane de mașini la orice oră fără o destinație concretă. Ca pietoni ne deplasam într-un ritm infernal și dam buzna în magazine fiind în stare ca să dăm la o parte pe toată lumea pentru a ieși odată de acolo. Copiii nu au răbdare trăgând după ei bieți bunici sau părinți spre a se deplasa sper spre casă. Urlă grăbirea spre bieții adulți, vai de părinții care nu ascultă de copii încă este valabil, în direcții de ei știute. Sălile de fitness sunt pline și toată lumea vrea ca să se napusteasca spre aceeași grupare de mușchi pentru a o face intens cu puține repetări. Seara mașinile circula grăbite spre locurile de baștină și parcă distanțarea socială nu a fost prezentă nici pe trotuare. Doamne ferește de un tușit că se lasă o liniște suspectă.

Poate că sunt doar păreri scrise după o zi de luni care a trezit lumea urbană din hibernarea de weekend cu o lipsă de chef și irascibila specifica primei zile a săptămânii. Și mai sunt totuși încă patru zile lungi și intense până vineri…