Inima noastră are nevoie de gânduri frumoase și bune. Trăiește din ceea ce simte și vibrează la senzațiile ei sau la mângâiere. Este mângâiata de lucrurile simple care o bucură făcând-o ca să tresalte din amorțire sau supărare. Preferă aroma frumosului din lume fugind departe de mucegai sau urât. Totuși noi oamenii nu trăim după pofta ei și ne lăsăm purtați de lucrurile inutile sau defăimătoare. Acceptăm credința că nu putem schimba răul și trăim în iluzia neputinței sau a existenței amarului palpabil. Inima noastră se supăra astfel de himerele noastre, făcând-o ca să treacă prin drumurilor grele ale existenței sale. Ea totusi plânge și suspină neparasindu-ne decât foarte puțin când este grea cauzând preinfarct sau infarct. Pâlpâie cu dorința nestramutata de a simți bătăile umane și de a vibra în fața frumuseții calde și primitoare. Noi ajungem ca să facem atât de puțin pentru ea și inima ne dă nouă atât de mult și de neprețuit primind chiar viața în dar. Poate așa trăiesc muritorii de rând cu iluzia că sunt veșnici și că inima le duce chiar pe toate lucrurile lumești. Până când într-o zi când bate încet și foarte încet și …..
Lumea lui Ovi 