Au fost odată trei tovarăși credincioși și inseparabili! Numele lor erau Iubire, Prietenie și Încredere! Cand erau toti trei impreuna, totul era minunat.
Și a durat până când într-o zi dragostea a trebuit să plece cu afaceri.
Nu se putea, datoria o chema. Dar înainte să se despartă de prietenii ei, i-a asigurat:
– Când vei obține prea mult pentru mine, caută-mă, nu voi fi atât de departe.
Unde vezi o fată, uitându-se de bună voie și cu dor în ochi, să știi că voi fi și eu acolo ! – spuse dragostea și a plecat.
– Ei bine, ar fi bine să-mi asum si eu sarcinile mele – spuse prietenia încrederii.
– Dar nu-ți faci griji, când ai nevoie de mine, mă vei găsi ușor.
Unde vezi doi oameni care plâng și râd, împreună, să știi că și eu sunt cu ei.
Încrederea i-a spus la revedere… dar Prietenia plecase, deja, fără să audă ultimele cuvinte ale tovarășului ei. Și a plecat departe!
Atunci, singura, Increderea, în liniște, a șoptit, mai mult pentru sine : - După ce mă pierzi, nu mă mai găsești !
Text preluat: Teodorescu Lacramioara
Lumea lui Ovi 