Printre picături de ploaie și rafale de vânt ne purtăm pașii spre drumul de necuprins. Trecem prin timp și cuprindem doar clipe spre a ajunge într-un năvalnic destin care cunoaște mister. Surprinși plăcut sau neplăcut totuși alergăm de multe ori prin viață spre a ne cunoaște menirea. Frunzele care cad trezesc și sentimente de nostalgie fără a se regăsi în prezent. Mireasma asfaltului înfățișează efemer finalul sfârșitului pentru ca la primăvară să renască iar alte frunze. Ascundem astfel în noi speranța pentru a cunoaște iluziile menite a fi sfărâmate de vânt și de frig. Semințele întunericului aduc liniștea maiastra care absoarbe tot ceea ce este mai omenesc rămânând lumini printre umbre. Un lătrat de câine și un croncanit se aud în depărtare pentru a ilustra existența și în aceste clipe melancolice. Poate așa sunt doar zilele acestea ca un carusel de gânduri și de senzații care seamănă cu un tablou de mijloc de toamnă. Într-un tot unitar existăm încă asemenea cerșetorilor de bine și ingatuitorilor de rău. Toate acestea sunt doar câteva trăiri din peisajul de toamnă al zilelor noastre.
Lumea lui Ovi 