Îndemn la luptă

Puține poezii sunt atât de pline de istorie cât și de literatură cum sunt poeziile lui Radu Gyr. Pentru că nu dor nici rănile din lupte cum dor “renunțările la vis”. În momentul în care renunțăm la vis renunțăm la noi și devenim morți în viață. Nu mai avem speranța pentru că sufletul în acel moment începe ca să moară încet și treptat. Îmbătrânirea adevărată nu este atunci când vârsta o arată ci când începem ca să renunțăm la vise. Devenind roboți ajungem ca să nu ne mai impresioneze ceva viu și devenim agresivi verbal și de multe ori fizic. Suntem goi de viață și căutăm în acumularea lucrurilor ceea ce sufletul nu mai simte. Ajungem încet și sigur nemulțumiți de noi și de ceilalți devenind frustrați. Suntem astfel pentru că renunțare la a visa înseamnă grăbirea decăderii morale pe lângă suflet plimbându-ne ambulant trupul printre atâtea trupuri. Nehranindu-ne interiorul nu mai hrănim exteriorul și așteptăm finalul care ne va găsi absurzi și fără noimă întocmai cum am fost în ziua în care am renunțat la vise.