Iluzia democrației


Din ziua de 15 decembrie în Timișoara și 21 decembrie în cele mai importante orașe din România a anului 1989 oamenii au ieșit în stradă pentru că doreau democrație. Învingând în aparență comunismul s-au organizat primele alegeri pseudolibere în ziua de 20 mai 1990. Ion Iliescu, de care multă lume râde acum în mediul virtual, a fost votat ca președinte al României cu aproximativ 80 % din voturi care a fost reales doi ani mai târziu în aceeași funcție.

Din acea perioadă românii primesc iluzia democrației. Votul liber exprimat dacă nu este cumpărat cu făină și conserve este măsluit de actuala Securitate. Funcțiile de ministru sunt scoase la licitație și cumpărate cu bani grei de băieții demni de a fi santajabili de aceeași caracatiță a instituției mai sus amintite. Totul se face cu sprijinul puterii executive și mai ales judecătorești. Constituția este încălcata flagrant de toate puterile statului în funcție cu președintele. Drepturile omului sau libertățile sale sunt încălcate flagrant tot timpul în orice domeniu de activitate. Presa este controlată de serviciile secrete deservind intereselor politice manipuland în ultimul hal opinia publică. Aceasta din urmă, firavă cum este ea, dacă organizează manifestații sunt inutile și pline de nonsens din cauza lipsei liderilor și a unui program clar de doleanțe. În cadrul aceluiași colectiv de muncă românii se mănâncă efectiv între ei dovedind fără echivoc lipsa de unitate a poporului român.

Dacă toate acestea se întâlnesc într-o perioadă de pandemie amestecată cu o perioadă continuă de instabilitate politică avem idee de ce servim iluziile unui regim de dictatură cu alură democratică. Atunci ajungem să ne mai mirăm de starea de haos creată conștient sau inconștient în România actuală? Numai că prețul pe care-l plătim de data aceasta este prea mare și drumul spre prăpastie din ce în ce mai adânc. Din păcate soluții nu se întrevăd la orizont ceea ce duce la concluzia că de fapt aceasta va fi starea normală a României: scapă cine mai poate. Cu Dumnezeu înainte căci înapoi spre dictatură mergem și singuri!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: