Comportamentul altor oameni


Omul este o fiinţă socială și prin urmare leagă relații de prietenie sau iubire cu alte persoane. Unele relații sunt mai apropiate, iar altele mai îndepărtate. Ceea este indicat în cazul relațiilor de orice fel să ne comportam cu alte persoane așa cum se comportam și ele cu noi. De exemplu dacă primim respect, atenție și ne fac bine este indicat ca să facem și noi la fel. În cazul în care nu primim acest tratament și ajungem la abuz emoțional sau fizic povestea este foarte clara. Dacă vom fi și noi la fel celelalte persoane ne vor acuza de același comportament ca al lor pe care nu-l recunosc. Mai departe este indicata ignorarea pentru ca să nu fie două persoane negative în aceeași poveste. Dacă se întâmplă încă o dată povestea abuzului emoțional va tinde să devină un obicei și în momentul acela este nevoie ca să încheiem orice contact cu persoana respectivă. Orice rămânere în această poveste arată părerea proastă care o avem despre noi. Cu alte cuvinte persoanele și relațiile de acest tip sunt toxice și vor deveni radioactive pentru că ele foarte rar vor dori ca să se schimbe în persoane care aduc binele. Din aceste motive dacă avem o părere sănătoasă despre noi vom căuta persoane care ne vor face bine sau să ne asumăm singurătatea. Decât într-o companie negativă este mult mai bine să îmbrățișam o carte, o melodie sau orice altceva ne aduce momente de fericire. Poate așa se mai schimba ceva în lumea aceasta….

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: