La granița dintre lunile anului glorios și luna zâmbește muritorilor în puritatea glasurilor mascate. Dorința de sărbătoare falsă trezește imaginea umanității din amortire în umbra selenara înfățișând schimbarea unei lumi pierdute. În atitudinea umană ar rămâne un vis de eliberare de distanțarea socială și de interacțiune. A fi pozitiv în aceste condiții reprezintă o înmormântare socială, dar a rămâne optimist într-o lume agitată rămâne singura alternativă. Singura restricție ar trebui să fie de gândurile negative și de admirație a lunii pline în intersecția lunilor anului cu viitorul nesigur și schimbarea lumii. În rest numerele sunt doar oameni care se infectează, se vaccinează și mor. Statistica se folosește înlocuind nume, gânduri, senzații sau planuri de viitor. Clopotul bolii sună anunțând că într-o zi chiar noi am putea să facem parte dintr-un șir de numere care nu mai au nimic în afara dorinței de supraviețuire. Atunci vom realiza importanța și fragilitatea noastră într-o lume plecând spre un spital spre care sirenele anunță că avem nevoie doar de o pereche de pijamale și de un Dumnezeu al vieții. Urâm acolo moartea pentru că o simțim în fiecare ungher al camerei și cerșim îndurare de la divinitate că am crezut până atunci că banii, poziția socială sau orice altceva ne va cumpăra existența. Acolo vom fi doar un suflet pe un pat de spital implorand viața când atât de mulți oameni se duc spre moarte. Supraviețuind vom aprecia efemer valorile vieții întorcându-ne la vechile iluzii și devenind robi ai plăcerilor pline de deșertăciune. Până când într-o zi când totul devine întuneric și vom deveni un banal cadavru într-un cimitir unde ne-am dus printre valuri infime de lacrimi și doar cu hainele de pe noi. Așa este viața făcută încă de la Adam și Eva sau Lucy și până la ultima suflare de la granița lunilor anului…
Lumea lui Ovi 