În zilele în care moartea se plimba agale prin România parcă și cerul începe ca să plângă trimițând de sus atâtea lacrimi. Mormintele în zilele acestea cer jertfele celor care pleacă spre tărâmul fără întoarcere. Se duc spre moarte smulgand părți din noi cu forța și cu cât tragem de ei mai mult ca să mai stea cu atât golul plecării lor este mai mare. Ah! Preote, oferă-ne consolare pentru mame, tați, frați, surori sau prieteni care au plecat de lângă noi. “Du-ne pe noi” strigăm tot mai mulți, dar preotul nu se îndură și ne lasă aici pe pământ cu lacrimi și suspine multe. Consolarea o căutăm în locurile de odinioară, dar nimeni nu poate ca să aducă înapoi pe cineva menit ca să moară.
Sufletele răvășite mai uita în timp, însă istoria nu uită că tot mai mulți oameni bolnavi pleacă dintre noi zilele acestea și căutăm în van vinovați. Cum nu ai tu blestemat Covid măcar o dulce surioara care să plece de lângă tine atunci când îți este lumea mai dragă. Tu numai numeri în fiecare zi, 300, 400 ,500 și tot mai iei în următoarea zi pe alte câteva sute. Noi, cei rămași, suntem tot mai neputincioși și mergem în turmă să ne vaccinam și moartea tot mai trece pe la noi. Vrem oamenii dragi nemuritori, dar tu îi iei pe cei mai frumoși și lași răul să umble liber pe pământ.
Doamne către Tine mai urcăm o rugăciune și îndură-te că suntem proști, răi și prea neputincioși în fața morții. Dacă Tu vrei ne lepădam de răul nostru din interior, dar lasă-ne pe cei dragi cu noi cel puțin până ne ducem noi primii. Așa este lumea făcută din naștere, viață și moarte și oricâte lucruri am învins suntem toți datori cu clipa aceea din urmă. Doar cerșim îndurare să fie mai îndepărtată căci pe toți oamenii și lucrurile le apreciem când moartea tot mai ia pe câte unul și în cele din urmă suntem noi cei care pleacă. Când va fi timpul și ora nu ne este dat să știm încă….
Lumea lui Ovi 