Ce ne rănește ?

De obicei rănește ceea ce nu este real și este idealizat. Tablourile pictate de gândurile, speranțele și senzațiile noastre rănesc. Înainte de toate, așteptările noastre pornite din credința de a fi de data aceasta diferit. Categoric că nu este și binenteles că Sfânta Suferință însoțește irealul. Dacă rămânem în prezent și nu avem nicio așteptare, iluzie de la viață nu vor fi răni interioare. Provine însă ceva involuntar din noi și anume dorința de a fi mai bine. Atunci devenim suficient de naivi că oameni din jurul nostru au și ei această dorință ceea ce este fals. Binenteles că ne rănesc din nou pentru că pe lângă cele enumerate mai sus am dorit ca timpul să aducă senzații diferite. Neaducand aceste senzații diferite avem dorința de a socializa, dar în același timp fără a ne mai apropia prea mult de ei. Vom fi fără așteptări de bine, senzații, iluzii sau speranțe și atunci credem că suntem la adăpost de a ne răni sufletul. Numai că nu suntem roboți și majoritatea dintre noi avem aceste dorințe de la ceilalți oameni. Așa că poate se pune problema în momentul în care intram în contact cu oamenii cât vom suferi. Pentru că noi cu cât permitem mai mult apropierea lor cu atât suntem mai pasibili de a avea răni interioare. Fiecare dintre acestea ne schimbă ori în oameni mai puternici sau pe alți oameni în pietre supărate care aruncă cu venin împotriva celorlalți. Așa că decât să socializam cu oamenii de multe ori am putea să avem un animal de companie. Cel puțin ele oferă iubire în schimbul nevoilor primare și ne rănesc profund doar atunci când pleacă de la noi sau mor.