Vulpea la judecată (fabulă) de Diana Sava Daranuța


-Onorata mea instanță, lumea asta-i rea de gură,
Mă vorbește pe la spate, mă urăște și mă-njură!
Dar eu sunt nevinovată, jur pe soare și pe lună,
El, cocoșul din poiată, a pierit de moarte bună!

Judecați și după pene, nu mai credeți gogonețe,
Acea pasăre, se vede, a murit de bătrânețe!
Nu-nțeleg de ce se-ntâmplă astă mare nedreptate
Și-acum plâng în băsmăluță… oare pentru ce păcate?

Și-apoi vreți acum să credeți ce v-au spus niște găini?
Asta-i pură calomnie, vai de mine, ce păgâni…
– Totu-i clar, zise măgarul, ce era judecător,
Dar mai sunt și alte plângeri, de la iepuri și cocori!

Zice iepurele, iată, că l-ai prins și l-ai mușcat
De-un picior și-acum, sărmanul, umblă șchiop și mutilat…
– Aoleu, nenorocire! Minte el, pentru că-i laș –
Nu l-am întâlnit vreodată, pe-acest june iepuraș!

Și-apoi, buna mea instanță, eu vă jur, de n-ați știut,
Mi-a căzut de-un an un dinte și nu pot mușca demult!
– Tocmai asta-i și dovada, zice cel judecător,
Ți-a rămas colțul acela în beteagul lui picior!

– Sper că asta e o glumă, zise vulpea. Ce tupeu!
Unde scrie că acela ar fi dințișorul meu?
Zău că inima mă doare, pentru bietul iepuraș,
Nu mănânc, vedeți, eu carne, mă hrănesc cu… fluturași!

– Zău așa? Măgaru-i zise, iată martor un cocor,
Și-ncă doi țistari simțit-au colții tăi de carnivor…
Și au mai venit ca martori puii cei de potârniche –
I-ai lăsat orfani de mamă, într-un lan de măzăriche…

– Care martori, lume dragă? Of, of, of, că lăcrimez!
Eu, cu inima bolnavă, cum să rabd? Aveți dovezi?
Pentru că am fost cinstită și pe toți i-am ajutat,
Am rămas și fată mare și nici nu m-am măritat…

Și acuma, uite frate, cum v-ați adunat aici,
Reputația mea bună mi-o călcați ca pe opinci!
Onorata mea instanță, spuneți sincer, cum vă pare,
Eu, atât de educată, seamăn cu o infractoare?

Dimpotrivă, chiar acuma, jur pe vârful meu de coadă,
Că toți martorii aceștea sunt și falși… și de fațadă.
Chiar dacă-aș lihni de foame, eu pe nimeni n-aș răni,
Le-aș da zile de la mine la cocoși, țistari, găini!

Inima mi-e doar iubire, fără interes de bani,
Și acum mă frige tare când îi văd pe-acești orfani
Puișori de potârniche, așa mici, așa zglobii…
Mă ofer să-i cresc ca mamă, dacă tot nu am copii…

Onorata mea instanță, eu din suflet vă implor
Să nu vă gândiți la mine, ci la viitorul lor!
Unde bieții se vor duce, cine oare să-i hrănească,
Dacă nu le-oi fi eu mamă, cine-atuncea o să-i crească?

Ascultă atent măgarul a vulpiței pledoarie,
Și citi apoi verdictul, clar notat pe o hârtie:
– După multă cercetare, n-am găsit dovezi de faptă,
Hotărârea judecății: vulpea e… nevinovată!

Și ieși pe ușă vulpea de la judecătorie
Cu doi pui de potârniche subsuori și cu mândrie.
Le știa prea bine soarta și-o durea de ei în cot,
Cum ajunse după poartă, se lingea deja pe bot.

Morala
Într-o lume vicioasă, nedreptatea e oriunde,
Căci justiția ignoră adevărul și-l ascunde.
Și ajunge infractorul declarat nevinovat,
Când decizii ia măgarul ce se crede învățat.

Ilustrație de Diana Sava Daranuța

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: