De dimineață


Învăluit în gânduri, pribeag de dimineață, pornesc cu gândul vesel spre zări pline de taină. Un trubadur să fiu în această lume, prefer să-mi iau desaga cu iluzii și visuri îndrăznețe și să mai plec departe așa cum nu am mai fost. Nici ceața să nu oprească drumul eternului visător și nici alte ploi sau picături misterioase. Nu îmi trebuie umbre și nici alte fantome și de aceea mă iau doar pe mine cu o desaga în spate. De cutreierat există locuri nepătrunse în viață și am nevoie numai de un pic pas în față. Picioarele să pornească și încet mă duc pe mine spre alte zări ascunse. Pădurea să-mi fie prieten și să-mi dea o povata când am nevoie să merg tot mai în față. Un râu lin și curat,tot de munte, să-mi povestească cum visurile și gândurile nu pot să prindă viață. Să-mi cânte și vesel și duios câteva păsări dulci despre o viață pe care vreau să fie și nu este. Mi-e dor de o vioară a unui greier beat de aroma ierbii vestede a unei toamne târzii și să-mi îndrume pașii tot mai sus către un vârf de munte ce demult tot mă așteaptă. Nu reprezint un brad ce are rădăcini în oraș, ci doar un suflet, cu calități și defecte, ce vrea să îmbrățișeze un munte și să așterne într-o poiană câteva gânduri vesele și poate sugubete. Un urs să mă urmărească și de departe să îmi plângă cum el vrea să hiberneze și oamenii tot vreau să-l mi-l alunge. Poate este și el un veșnic visător ce doar pentru mâncare vine printre oameni. I-as spune pe înțeles că și eu am o foame de zâmbete și râs și că printre oameni este ascuns și crimă să zici ceva de bine. Toți să fim încruntați, departati de umbre a celor ce erau oameni și mascați tot mai mult de senzații de mai bine. Întocmai că latratul lor miroase a frică de o boală și pozitivitate cruntă ceea ce duce la o izolare dură. Până la urmă lumea oricât de dură ar fi perioada tot va mai exista. În ce formă nu știm și nici a mele gânduri și senzații nu au vrut să stea în vârf de munte și s-au întors aici, printre aceste rânduri, și tot mai freamata adesea și încă uită adesea că mai bine este într-o carte decât holbate în cutiile vorbitoare pline de senzațional și scandal. Ele încă strigă “păziți-vă vă rog că vom muri cu toții ” ceea ce nu se chiar înșeală. Personal mai am mai puțin de șaizeci de ani dacă mai vrea și Domnul și nu este Johannis și nici Arafat. Așa am scris acestea eu, un visător etern de ceva mai frumos și încă bun în lume, ce poate să suporte pietre și bolovani în el pentru câteva gânduri simple și modeste despre plecarea în lume chiar și numai cu imaginația sufletului. Că mintea tot aici rămâne și tot încă mai așteaptă o veste, numai una: Covid a plecat dintre noi acum și pentru totdeauna. Cu Dumnezeu înainte că înapoi am mai fost!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: