Teama de viață


În viața noastră am pierdut oameni din teama de a nu-i pierde. Am vrut ca să-i ținem și aproape i-am legat cu lanțuri, dar în momentul în care au plecat ne-am dat seama că de fapt s-au dus demult. Numai noi naivii ne-am îmbătat cu iluzii sau peisaje idealizate. Ne-a fost teama să pierdem timpul cu ei sau cu alte persoane și până la urmă cei care s-au pierdut am fost noi. Drumul întoarcerii de multe ori este greu sau anevoioios lăsând multe gropite în inimă și suflet. În tot acest timp am renunțat la șansele noastre de a păstra sinele, însă acele posibilități nu se mai întorc. Apărând altele și având sufletul semideschis le respingem asemenea câinelui care a mai luat bătaie, dar parcă în interiorul său nu poate accepta răul. Schelaie de fiecare dată când este lovit, dar încrederea în bine nu-l părăsește.

Ne-a fost teamă de a pierde lucrurile materiale și am făcut bani dezumanizandu-ne pe drum. Când bate vântul sau adie soarele vrem să întrebăm “cât costă?”. Dacă banii au plecat mai mulți au plecat și oamenii apropiați a căror suflet au un preț în bani și se vând celui care înoată financiar mai bine. Ne-a fost teamă să trăim rămânând asemenea unui copac în același loc și în momentul în care vine securea timpului rămânem doar ca o rădăcină colturoasa și inestetica care nu mai folosește nici măcar pentru umbra altor oameni. Am auzit astfel că există boli și ne-a fost teamă de a pleca dintre cei vii. Ne-a îmbolnăvit teama de moarte și de neprevăzut și am murit de multe ori până să ne dăm seama că totuși suntem vii. Poate că nu există o moarte mai urâtă sau tragică ca atunci când sufletul este mort și părem niste zombi cu un program fix. Într-un final asemenea vorbei populare “de ceea ce ne va fi teamă nu vom scăpa” și ceea ce invocăm tot mai des va veni atrăgând-o tot mai mult. Ne vom trezi atunci pe un pat solitar că din teamă de a trăi a venit clipa despărțirii de lumea aceasta. Dominându-ne și teama de a iubi ne vom simți paralizati de a trece în lumea de dincolo.

Totul se va sfârși întocmai cum ne-a fost scris și în ziua în care ne-a fost scris plecând cu un rând de haine și foarte puțini oameni ne vor plânge. Poate și pentru că astăzi ne este de fapt teamă de a fi noi într-o lume plină de măști și ne terorizează și ceilalți prin falsa iluzie a neacceptarii diferenței sinelui într-o lume a eului. Căci așa va fi precum am mai fost temători de viață și luați de proști….

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: