Scrisoarea unei pisici fără casă

“Draga omule,
Daca ma vezi pe strada, nu ma alunga, nu ma lovi, te rog.
Sunt a nimanui, nu am casa, nu am masa, nu am un culcus al meu. De mica am trait pe strazi si nu stiu ce e aia iubire, nu stiu cum e sa mananci mancare calda, eu primesc numai resturi, sau caut prin gunoaie.
Cand e vremea, vin motanii si trag de mine, iar eu nu am ce face si ii las si apoi apar puisorii mei, nedoriti de altii, dar pe care ii apar cu pretul vietii.
Tu, omule, daca ma vezi in calea ta, sa stii ca si eu visez la casuta mea, la un culcus cald, la bobite si la mangaieri. Visez sa fiu curata, sa nu am purici sau viermisori, sau alte boli care ma macina, aici in strada.
Tu, omule, ia-ma acasa la tine, promit sa te iubesc si sa torc langa inima ta in fiecare seara. Ia si puisorii mei la tine, acum vine iarna si o sa moara de frig.
Omule, e grea viata in strada, cand esti mic si fara aparare, cand te alearga cainii si copiii. E greu sa supravietuiesti, cand nu ai pe nimeni care sa te apere.
Ia-ma acasa, OMULE!”