Ultima dată


Sunt momente în viața noastră când simțim că este nevoie ca să plecăm mai departe. Să lăsăm totul în urmă și să începem o altă viață. Nu plecăm întotdeauna pentru că vrem ci pentru că este nevoie să plecăm. Locul sau oamenii nu ne mai aduc bine sau ceea ce este mai rău suntem obligați ca să o facem.

Un ultim drum în acele locuri parcă trezește nostalgii ale unor gânduri demult plecate și parcă revin în prezent, mai mult fără voia noastră. Practic ne vedem iar pe noi când totul aparent era mai bine. Numai că omul care privește acest tablou nu mai este același. A pierit entuziasmul, plăcerea de a fi acolo și rămân doar stările negative. Parcă vrem să grăbim plecarea desprinzandu-ne de un trecut care aduce suferință. Vrem să închidem ochii, plini de nervozitate și să uităm că am fost acolo. Numai că deschizând ochii ne trezim că în drumul plecării suntem recunoscuți și parcă ne pare bine. Zâmbim grăbindu-ne plecarea îmbrățișând totul pentru ultima dată. Este ca atunci când în momentul despartitirii de o persoană aruncăm, după mii de reproșuri și nervi, o ultimă privire. De multe ori acea privire este tristă și plină de regrete. Gândurile ca “aș fi putut face mai mult?” sau “ce trist este sfârșitul ” străbat în ceața deasă, iar soarele dorește cu tot dinadinsul să le smulgă. Vrea ca să ne arate că orice în viața noastră are un început și un sfârșit. După un deal vedem un nou început cum se zărește timid și chiar dacă pare imposibil el totuși există. Undeva în viitorul îndepărtat sau mai apropiat decât credem există. Atunci știm pentru că simțim că am fost ultima dată în acel loc și despărțirea de acele persoane este autentică. Va mai trece un timp până când sufletul se va reface și viața chiar dacă ne învață să nu spunem niciodată niciodată totuși avem senzația că am lăsat ceva și pe cineva în urma noastră. Poate timpul ne va aduce din nou în fața locurilor sau persoanelor respective, dar noi nu vom mai fi la fel. Din fiecare despărțire parcă învățăm să ne schimbăm în naivitatea noastră și să iertăm pe cei care, cu sau fără voia lor, au greșit. Totuși cea mai costisitoare muncă este să ne iertăm pe noi.

Apoi se așterne liniștea și ne întoarcem la viața noastră părând din nou căutători de iluzii, care chiar dacă par efemere, ne hrănesc într-o lume rece și distanta. Printre buze șoptim ușor “Așa a fost să fie ” și acceptând destinul căutându-ne iar pe noi de data această în altă ipostază. Mai mult nici nu se mai aude pentru că ar fi de prisos…

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: