Prietenia condiționată


Într-o pădure de brazi falnici de munte trăiau foarte multe viețuitoare. De la cele mai mici la cele mai mari, de la cele care mergeau pe jos sau se cățărau numai și chiar înaripate toate își găseau loc în pădurea noastră. Fiecare viețuitoare avea caracterul ei, mai bun sau mai puțin bun, după firea fiecăreia dintre ele.

Una dintre aceste viețuitoare erau iepurașii. Zburdau toată ziua în căutare de hrană și de culcuș, dar întotdeauna alerte în cazul atacului vreunui lup, urs sau alte viețuitoare. Unul dintre iepurași se numea Codița . Era veșnic nemulțumit de locurile unde se găsea hrana sau chiar și de culcuș. Credea ba că sunt prea periculoase și pot fi atacați de vreo bestie sau că prea tare se vede noaptea luna sau stelele. Într-o zi a văzut o pasăre care toată ziua zbura, iar noaptea se așeza pe creanga cea mai înaltă. Apropiindu-se de ea a întrebat-o cum se numește, iar aceasta i-a răspuns “Eu sunt un corb. Numele meu este Gugut “. După ce făcuseră prezentările, Codița a început să se plângă de pericolele vieții de iepuraș și că tare ar vrea ca să fie prieteni. Gugut l-a sfătuit să-l urmeze că știe el un loc mai ferit de pașii restului viețuitoarelor. Pesemne cum ne putem da seama, corbul a ajuns mult mai devreme la acel loc. Drumul însă l-a obosit teribil pe iepurașul nostru. Corbul a început să râdă de Codița în momentul în care a ajuns “Ești cam încet și leneș pentru un iepuraș. Data viitoare nu te mai aștept ca să ajungi “. Iepurașul gâfâind răspunse “Îmi pare rău. Data viitoare voi alerga mai repede. ” “Nu-i nimic. Hai să mergem puțin mai sus unde este un lac de unde putem pescui”. Codița se invoi, însă corvoada iar începuse. Până când iepurașul a ajuns la marginea lacului Gugut deja se înfrupta dintr-un pește pe care tocmai îl pescuise. “Ești prea încet. Totuși ia o fărâmă de pește dacă tot ai ajuns până aici. Până pescuiești tu se face noapte! “. Iepurașul oricât a încercat tot nu a putut să prindă un pește și primind fărâma de pește își dăduse seama că nici măcar nu-i plăcea peștele. Tare se mai întreba despre ceea ce fac foștii lui prieteni iepurașii. Corbul însă nu-i dădu prilej de răgaz și pornise iar în căutarea unui loc mai liniștit, tot zorindu-l pe iepuraș. Oricât încerca tot nu putea să țină pasul cu corbul care-l tot critica și pizmuia. Pe măsură ce noaptea se făcea simțită, corbul dispăru pe o creangă mai înaltă a unui brad. “Să nu-mi zici că niciun amărât de brad nu poți ca să urci.” spuse corbul. Oricât a încercat iepurașul să urce bradul tot eșuase.

Frica deja i se urcase pe șira spinării și începu ca să vadă tot mai multe umbre, care mai de care mai înfricoșătoare. Oricât l-a strigat pe corb acesta nu-i mai răspunse. Speriindu-se tot mai mult începu să fugă de lângă brad, dezorientat și fără o direcție anume. Începuse chiar să verse lacrimi, însă nu era cineva ca să-l ajute. Totul părea negru și fioros în jurul său. Căuta să fugă cât de departe putea de tot ceea ce era întuneric, zgariindu-se de câteva ori în alergarea sa. La un moment dat a văzut și luna care ieșise dintre nori, speriindu-l și mai tare și parcă zgomotele deveneau tot mai apropiate. După un timp, fiind și obosit și paralizat de frică și având senzația că este urmărit dorea ca să se oprească. La un moment dat auzi un strigăt, însă din cauza fricii păru de neînțeles. Strigătul se repeta și-și dădu seama că era unul dintre prietenii săi iepurași. Alerga cât putu de repede în adăpostul celorlalți iepurași, dardaind de frică și de frig. “Îmi pare atât de rău că am plecat. Am crezut că pot ca să fiu prieten cu un corb. Nu merit prietenia voastră ” spuse iepurașul și începuse să plângă. “Oricât vei merge în lumea aceasta și oricâte prietenii vei dori să legi să știi că prieteniile durabile nu au condiții. Suntem prieteni atât la bine cât mai ales la rău. ” Iepurașii se imbratisasera între ei și adormisera împreună, încălzindu-se unul pe celălalt.

Dimineața când se trezira începuseră să zburde prin iarbă, căutând mâncare, fiecare cu aceleași posibilități, acceptându-se unii pe ceilalți așa cum erau. “Ce bine este acasă!” gândi Codița țopăind prin iarbă. “I-a folosit lecția învățată cu corbul !” șoptira ceilalți iepurași între ei fără ca iepurașul nostru să-i audă. Sfârșit!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: