15 decembrie 1989


Acum 32 de ani, în ziua de 15 decembrie, Timișoara a nuanțat evenimentele din anul 1989 care au dus la căderea regimului comunist.

Istoria evocă data de 15 decembrie 1989 ca fiind ziua definitorie pentru căderea dictaturii din România. Este ziua în care, în Piața Maria din Timișoara au început să se strângă oameni solidari cu Laszlo Tokes, pastorul care urma să fie evacuat din clădirea Bisericii Reformate, acolo unde era și locuința sa. Enoriașii au considerat că măsura este nedreaptă, așa că au început, inițial în șoaptă, apoi tot mai tare, să strige ”Libertate!”. Se întâmpla într-o zi de vineri.

Laszlo Tokes fusese acuzat de spionaj și trădare după ce a dat un interviu critic la adresa lui Nicolae Ceaușescu, pentru o televiziune din Ungaria. Așa că regimul a decis să îl evacueze din biserica în care slujea. Solidari cu el, enoriașii s-au strâns în 15 decembrie 1989, în jurul orei 16, în fața casei pastorului care era arestat la domiciliu la parohia reformată din Piața Maria. Întâi câțiva, apoi tot mai mulți s-au adunat acolo. ”Toţi cei care treceau pe strada principală, vecină cu strada noastră, Timotei Cipariu, s-au oprit şi mulţi au rămas şi au aderat la cei adunaţi, români şi maghiari, de toate etniile şi toate confesiunile”, povestea fostul preot, citat de agențiile naționale de presă. Lucrurile au rămas pașnice până spre seară, dar au luat amploare în ziua de 16 decembrie atunci când sute de oameni s-au solidarizat şi au ieşit în stradă.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: