Povestea unui miracol


Pășind pe un trotuar grăbiți oamenii puteau observa o pisică care tot mieuna de zor. Numai că, așa cum sunt unii oameni mai răi, dădeau cu piciorul înspre ea. Ea se ferea de lovituri, însă nu se oprea din mieunat. Ba chiar mieuna și mai tare, dar ceilalți oameni treceau indiferenți pe lângă văzându-si de gândurile lor. Dezamăgită pisica mieuna și mai tare, însă atunci când noaptea se zărea se retragea într-un loc ferit de vietăți. Ar fi vrut ca să intre printr-un geam în pivnița unui bloc, însă toate erau închise. Ca să nu mai zicem că pisica era așteptată acolo și de puiuții ei care mieunau de zor cerând mâncare. Ei i se frângea sufletul că nu avea ce să le dea de mâncare și pe zi ce trece deveneau mai slăbiți. Într-o zi la o fereastră văzuse o pisică și tare își imagina ea cum ar fi fost dacă ar fi fost ca și ea să cunoască un loc călduros. De pui crescuse pe afară și îndurase frig, lupte cu alte pisici sau câini, dar niciodată căldura unui loc călduț și mângâierea unui om. Avusese puiuții cu un motan hoinar care după ce o iubise se făcuse nevăzut și nu mai știa nimic despre el. Gândurile acestea fuseseră întrerupte de un claxon puternic și de un lătrat care se auzise ba mai departe ba mai apropiat câteodată. Poate era un câine care cerea și el mâncare și puțină căldură, însă nici pe el nu-l băga nimeni în seamă. Mai atipise pisica câteodată după alte câteva raiduri după mâncare încheiate fără succes. Strângea puiuții săi lângă ea tot mai strâns așa cum își strângea speranțele de viață ale lor tot mai puternic de ea. Scădeau pe zi ce trece devenind tot mai slăbiți și știa că nu putea suporta ca să-i vadă morți pe rând. Chiar se gândise să plece într-o zi departe numai ca să nu-i vadă cum mor. Tare se mai bucura atunci când se trezea și-i auzea pe toți mieunand.

Dimineața când se trezi dori ca să se miște, însă faptul că nu mai mâncase o făcu să nu mai dețină forțe suficiente. Doar observă câțiva oameni care treceau, puțin mai departe de ei, cu brazi subsuoara și încă un om cu plase grele ducând. După câteva minute atipise din nou și pisica fusese trezită de un mieunat al unui pui. “Mami! Mami! Hai repede! Avem mâncare!”. Credea că era doar un vis frumos, însă mieunatul se repetă. Se trezise, apoi se încovoie cu greu și…daa! Era adevărat! La o mică distanță de unde se afla erau cinci farfuriute cu lapte și două pliculețe cu hrană atât de aromată. Nu-i venea să creadă. Dar cine să fi venit până acolo fără să le facă rău și să le lase atâta mâncare și atât de bună? Mirosise doar vag pe cineva, dar nu putuse să-și dea seama despre cine era vorba.

După ce mâncasera pe săturate, pisica și puiuții ei, adormisera ușor datorită căldurii soarelui. La un moment când căldura începuse să scadă observă două picioare de om care se mișcau atât de greu și începuse să fie în gardă. Picioarele nu se apropiasera de locul unde erau pisicile ci după un răsuflat greu după ce s-au aplecat cu mai multe oftaturi au pus lapte în cele cinci farfurii, deschisesera două pliculețe cu o mâncare atât de bună. Pisica ar fi vrut să știe cine sunt acele picioare atât de bune la suflet, însă observase că picioarele s-au ridicat și mișcându-se tot mai greu s-au îndepărtat. Ospățul a fost pe cinste pentru pisici, însă mama puiutilor ar fi vrut ca să-i mulțumesc acelei persoane atât de bune. Decisese ca atunci când vor reveni picioarele greoaie ca să iasă din ascunzătoare și să facă acest lucru. Nu a fost nevoie ca să aștepte prea mult pentru că spre seară picioarele greoaie revenisera pentru a umple farfuriutele și a lăsa cele două pliculețe de mâncare. Înarmata cu curaj pisica treptat s-a apropiat de picioarele greoaie. Mare a fost mirarea pisicii când picioarele greoaie au întins mâna ca să o mângâie pe cap pe pisică. Atunci când o mângâia pisica începuse să toarcă. Își dădea seama că acele mâini erau zbarcite și observă părul alb al femeii. Pisicii i s-a făcut puțină frică, însă femeia a văzut că se ridica tot mai greu. După ce s-a ridicat femeia s-a îndepărta. Pisica regretă momentul de frică și se gândea că bătrâna nu se va mai întoarce. Chiar atipise puțin și se visa cu puii morți lângă. Trezindu-se brusc și devenind dimineață mirosi apropierea picioarelor greoaie ducând cu ele ceva misterios. Era o cutie mare și îmbia pisica să intre în ea. Durase câteva minute până când pisica și puiuții ei intraseră în cutie. Simțira cum cutia se ridică și după ceva timp deschizându-se o ușă au avut o senzație ciudată. Cutia a coborât și nu mai era frig. O căldură ciudată fără zgomot unde picioarele greoaie treceau dintr-o parte în alta. Pisica împreună cu puiuții decisesera să dezlege misterul locului atât de ciudat și au început ca să-l cerceteze. Mirosira ele toate părțile locului, însă mai tare au fost atrase de mâncarea pe care picioarele greoaie o pregatise pentru ele. După cea mai bună masă a lor au ațipit împreună.

Erau toate cele cinci pisici liniștite și fericite că un suflet bun le-a oferit căldura sufletului său și un loc ferit de pericole. Simțeau că au în sfârșit un loc al lor. Ceea ce știau ele este ceva în ce oamenii au început să nu mai creadă. Pentru cele cinci pisici s-a întâmplat un miracol. Tocmai acesta este farmecul unui miracol căci se întâmplă atunci când ne așteptăm cel mai puțin sau chiar deloc. Și totuși el se întâmplă…Sfârșit!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: