Pentru bărbați înainte de căsătorie


Zece lucruri pe care bărbaţii trebuie să le cunoască înainte de a face pasul cel mare:

  1. Cum răspundem?
    Întrebările la care se răspunde prin „da” sau „nu” sunt întrebări capcană, ambele variante de răspuns fiind greșite. Se va evita un răspuns direct și, în măsura în care este posibil, se va merge la baie. În măsura în care se va putea ieși pe gemulețul de la baie, se va ieși.
  2. Când ne trezim?
    Dacă te trezești mai devreme decât ea, o deranjezi, faci zgomot – uite, ai trezit-o și pe ea, când putea să mai doarmă 15 minute. Dacă te trezești după ea, normal, ce-ți pasă ție, ce, ăla-i program ce ai tu? Ideal ar fi să te culci la aceeași oră cu ea (adică exact când încep rezumatele din Champions League) și să te trezești la aceeași oră cu ea (mai exact, cu 15 minute mai devreme, ca să fii drăguț și să faci cafeaua, după care faci ce vrei tu, cu condiția să nu adormi la loc sau să ocupi baia). Pentru a reuși acest lucru poți, de pildă, să vorbești la serviciu cu șefii, să-ți aranjeze programul după cel al nevesti-tii – sau, mai simplu, să-i rogi pe șefi să vorbească direct cu ea.
  3. Cât muncim?
    Dacă termini programul înaintea ei, nu-ți dai interesul, ești un indolent, n-o să faci niciodată nimic. Dacă muncești pe brânci, o lași prea mult singură, cariera e mai importantă decât ea, normal.
  4. Cum ne îmbrăcăm?
    Dacă te îmbraci nașpa, n-ai pic de gust (sau, cum ar spune amică-ta imediat ce-o rupeți, „dragă, ăsta țăran o să rămână toată viața, degeaba m-am chinuit cu el”). Dacă te îmbraci elegant, sigur te-ntâlnești cu vreuna.
  5. Sunăm sau nu după ceartă?
    Dacă o suni, fie nu-ți răspunde, fie îți închide plină de draci. Încearcă însă să n-o suni – nu ți-a păsat deloc de suferința ei!
  6. Cum ne comportăm în societate?
    Dacă ești liniștit și stai la locul tău, ești mototol, îi este și jenă să te scoată pe undeva. Ei, dar ia simte-te tu bine, fii volubil și mai spune și vreun banc – vrei să atragi atenția. Cui vrei să-i atragi atenția?
  7. Cumpărăm flori?
    Dacă nu-i duci flori, ești mitocan, pun pariu că n-ai reținut nici măcar ce flori îi plac. Dacă-i cumperi flori, ai ceva pe conștiință, e clar că ai făcut tu ceva.
  8. Ieșim la restaurant?
    Nu ieșiți și-ai să afli că o ții numai în casă, nici nu mai ține minte de când n-ai mai scos-o undeva. Spune drept, ți-e rușine cu ea, este? Scoate-o la restaurant și-o să înțeleagă că gătește prost.
  9. E ziua ei. Ce facem, de unde știm?
    Să nu-ți aduci aminte când e ziua ei e cel mai clar semn că n-o iubești; dacă îți aduci, sigur ți-a spus cineva.
  10. Cum procedăm cu mama soacră?
    Dacă nu mergi la soacră-ta (duminica, la masă, știi tu…), ai ceva cu familia ei. Dacă mergi, ori ai nevoie de ceva, ori ești un lingău fără pereche.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: