Învățământul românesc


Aceste rânduri nu-și propun de a conține adevărul absolut ci din contra. Doresc să deschidă o temă de dezbatere pentru a identifica enormele probleme din cadrul sistemului de învățământ. Așa că orice completare este binevenită.

Învățământul reprezintă baza societății. Pe băncile școlii ar trebui să se formeze viitoarele meserii în o țară are nevoie. Cuprinde în acest sens piloni:i cadru didactic, elev și părinți sau persoanele care au grijă de elevi. Un copil conform vârstei trece prin învățământul preuniversitare care are în componența sa: creșa, grădinița, învățământul primar, gimnazial și liceal. Vom încerca să nu intram în învățământul universitar care cuprinde studii de: facultate, masterat, doctorat și postdoctorat.

Să lăsăm totuși partea ideală și să încercăm prin câteva probleme identificate în cadrul învățământului românesc. Să nu ne gândim la eventualele reforme ale învățământului românesc că ar trebui deja ca să ne apuce groaza.

Astfel prima problemă ar fi, prezentă în mod deosebit în mediul liceal, din cadrul competențelor generale și specifice. Pentru necunoscători ne referim la o problemă simplu de enunțat și complicată pentru “Ministerul educației, cercetării și inovării” și anume “Ce și cât învață elevul și la ce-i folosește?”. Majoritatea cadrelor didactice se confruntă cu această problemă “de a-și termina materia” pentru că informațiile sunt multiple. Dacă luăm disciplina istorie parcurgând-o la nivel gimnazial în cadru universal și pe clasa a opta a României o s-o regăsim că se repetă la nivel liceal mai detaliată. Înțelegem că istoria se repetă, dar nu înțelegem relevanța. Problemele mai grave le regăsim în cadrul disciplinei matematică. Așa cum multe dintre domniile voastre cunosc dacă am compara un elev de pe clasa a X-a din Germania și ceea ce învață el ne-am da seama că elevul din România le învață pe clasa a VI-a. Exemplele pot continua în acest sens, dar ideea de bază într-un învățământ ideal este că materia care trebuie să fie predată este enormă.

O a două problemă ar trebui să răspundă la întrebarea “Eu ca și cadru didactic cu ce predau?”. Răspunsul în România este: un laptop maxim două pe școală, un videoproiector pe școală, hărți acolo unde sunt, câteva planșe mai vechi și în rest pauză. Cu cât ne îndepărtăm de oraș resursele didactice se împuținează. Așa că dacă toată lumea mitraliaza cadrele didactice le oferim viața de după amiază a unei învățătoare care se respectă și vom vedea câte fișe, planșe sau alte resurse didactice fabricheaza. Trebuia să mai menționăm că majoritatea școlilor au un singur multifuncțional, imprimantă sau xerox și că sunt școli care sunt dotate doar cu un xerox și că sunt școli care nici așa ceva nu au? O parte din banii cadrelor didactice merg pe topuri de hârtii nu mai spunem că accentul în cadrul învățământului românesc nu se pune pe cadrul didactic ci pe elev. Maria sa elevul care trebuie motivat, învățat, binedispus și trecut clasa pentru că sunt multe școli care depind de numărul de elevi, 10 sau 12. Știm că școala online a scăzut nivelul elevului și că numărul elevilor în special în mediul rural este în continuă scădere. Așa că “viu, mort,prost” elevul trebuie să treacă.

Pentru a nu spune că părinții trebuie să fie impacati cu notele căci cunosc mai bine drumul spre inspectoratul școlar pentru a depune o reclamație decât de a găsi camera propriului copil pentru a fi verificat dacă a învățat sau nu sau dacă și-a făcut temele. Din aceste motive cadrul didactic este terfelit de părinți, director și cine mai vrem noi dintre nepriceputi, dar în special de “Ministerul educației, cercetării și inovarii”. Este de a dreptul superb ca ciclul gimnazial și liceal să pornească în 3 ianuarie și nici nu facem diferențieri sau discriminări pentru a duce elevii aparținători învățământului primar în 10 ianuarie. Deci identificăm faptul că un cadru didactic nu are un statut bine definit.

Pentru a exemplifica și mai bine statutul sau “Puțini sunt chemați, mulți sunt aleși” referindu-ne și la politizarea sistemului de învățământ plin de politic, pile, cunoștințe și relații ajungem la modul în care o persoană devine cadru didactic. Doar nu credeați că ne referim la directori sau unde sunt întrunite condițiile la directori adjuncți.

Nici nu avem de gând ca să ne referim la subiectul acesta ci numai la examenul de titularizare. În primul rând se realizează înscrierea care constă în întocmirea unui dosar, normal că este cu șină că doar vine trenul titularizarii. Acesta conține acte care dacă un candidat nu s-a înscris cu aceleași acte în ultimii trei ani, normal că era dosar cu șină, trebuie să ducă toate actele posibile. Printre ele și declarație pe propria răspundere că nu desfășurat activități compatibile cu activitatea didactică, că nu are cazier și un certificat de integritate. Înainte de mult hulita pandemie se desfășura și inspecția specială la clasă, o oră desfășurată într-o clasă de elevi cu care cadrul didactic nu avea contact până atunci. Deci feed-back-ul lipsea cu desăvârșire și în multe cazuri notele erau acordate cu o deosebită ușurință de profesorii evaluatori. Îndeplinind cerința obligatorie de a avea minim șapte candidatul pentru înscrierea pentru posturile didactice din mediul preuniversitar se putea prezenta la examenul de titularizare. Pentru examenul de titularizare în unele cazuri semna că a luat la cunoștință că nu sunt posturi titulare. După corvoada de învățat de o lună despre învățământul ideal urma examenul de titularizare proba scrisă timp de patru ore cu subiecte care în mod normal se rezolva în șase ore. Ședințele publice deschideau sistemul P.C.R. prin care ocupau posturi didactice. Erau alese teoretic 6 ore în satul X, 5 ore în satul Y plus 7 ore în satul Z doar dacă acceptă aplicația ministerului. În cazul profesorilor de educație plastică, educație muzicală sau discipline cu predare la clasă o dată pe săptămână corvoada este mai intensă. Mai departe ajungând în termenul legal de patru zile începând cu ziua de 1 septembrie începea activitatea didactică. Pentru a nu menționa posturile fantomă din cadrul învățatamantului preuniversitar. Considerând că majoritatea școlilor nu sunt bântuite începe anomalia. Profesorul suplinitor se află pe post conform numirii până la întoarcerea profesorului titular pe postul respectiv. Cu alte cuvinte dacă respectivul ocupă un post în inspectorat sau oriunde poate ca să lase pe drumul lin al șomajului o persoană atunci când dorește. Momentele în care postul didactic este evidențiat ca valabil până în data X când titularul, posibil în concediu de maternitate sau de studii, se întoarce pe post este mult mai dulce. Poate mai cunoașteți domniile voastre și alte anomalii ale acestei probleme.

Pentru remedierea acestor probleme s-a dorit desființarea inspectoratelor școlare județene și organizarea examenelor de ocupare a posturilor didactice vacante și înainte de 1 septembrie. Acest fapt ar deschide drumul legal și absolut al politizarii și P.C.R. din învățământul românesc.

Lista de probleme din învățământul românesc unde dogma “Hârtia domnește ” este sfântă și este mult mai largă. În acest sens ar fi nevoie ca să vedem munca titanica a directorilor, în special a secretarelor, contabilelor dintr-o școală obișnuită. Pe lângă birocrație, lipsa dotării multor școli cu condiții decente de desfășurare a activității didactice mai există o problemă mult mai mare decât cele menționate mai sus și anume DEZBINAREA. În cadrul aceleiași școli sunt multe “bisericuțe” în care invidia, orgoliul și multe alte caracteristici negative fac ca și cadrele didactice să nu facă un front comun în privința problemelor cu care se confruntă. La nivel județean și național, întocmai ca și în societate, se practică individualismul. Cu alte cuvinte pe profesorii titulari prea puțin îi interesează problemele suplinitorilor și invers. A fi suplinitor într-o școală înseamnă de multe ori, chiar cu examenul de titularizare unde s-a obținut nota șapte, a fi nepriceput.

În acest sens impactul unui absolvent al unei facultăți care calcă pentru primul an în învățământ este de multe ori devastator. Facultatea cu toate mijloacele sale moderne nu pregătește debutanții pentru realitatea din învățământul românesc. Pentru a nu menționa că profesorul poate ca să fie terfelit, jignit, amenințat sau alte aspecte negative dispunând doar de posibilitatea sancționării prin evaluare sau la nivel disciplinar ceea ce de multe ori nu are niciun efect. Instituțiile care ar trebui să apere cadrele didactice sunt aproape de un decor sumbru și cotizația este îmblânzita amar prin cadouri cu ocazia Crăciunului sau alte ocazii. Nu reprezintă cadrele didactice când se ivesc diferite probleme și nici nu contribuie la îmbunătățirea vieții lor profesionale.

Din păcate cam aceasta este realitatea unui sistem în care “Ministerul Educației, Cercetării și Inovarii ” dorește ca să respecte vorba fostului președinte al României, Traian Băsescu, de “a crea tâmpiți” pe termen scurt și foarte scurt fără a avea o strategie în acest sens ci pur și simplu prin activitatea sa. Singurul element în majoritatea cazurilor care se mai luptă în fiecare zi cu morile de vânt care sunt elevii, părinții lor, mediul sau hârtiile ministerului este cadrul didactic. În rest se respectă vorba mai sus menționată creând o societate și o clasă politică pe care o criticăm și înjurăm în fiecare zi.

În încheiere sunt sigur că lista de probleme din învățământ este mult mai largă în funcție de mediul în care își desfășoară activitatea fiecare dintre domniile voastre cititorii acestor rânduri. Mulțumindu-va anticipat pentru că ați ajuns până aici și a vă menționa încă o dată că aceste rânduri nu și-au propus ca să conțină adevărul absolut și pot ca să fie atacate oricând, ideal ar fi în mod respectuos și cu argumente. Poate și să fie aduse în evidență problemele salariale sau orice altă problemă. Împreună cadrele didactice indiferență de statut pot să lupte ca să schimbe o lume sau pot ca să lase o lume plină de defecte ca să le schimbe. Alegerea le aparține!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: