Din vorbele mormintelor tăcute


Sunt momente în care mormintele prind viață. Spun atât de multe povești pentru cine vrea ca să le asculte. Un bărbat s-a născut într-o zi anume și a trăit 105 de ani, iar un copil a murit după niciun an de viață. Famili avute care au ridicate monumente funerare sau alte familii care au avut bani doar de o cruce. Un bărbat și o femeie care au trăit împreună pentru ca și după sfârșitul vieții fizice sufletele lor să trăiască împreună.
Trăiesc toți într-o odihnă veșnică și odihnitoare căci nu sunt decât glasuri stinse care se aud printre ei. Florile aduse recent sau poate mai vechi din plastic ascultă aroma liniștii demult uitate. Mai departe băncile de pe marginea locurilor de veci oferă respiro printre atâtea monumente înălțătoare funerare. Sunt pline de istorie și de amintiri povestite de aceia care mai sunt printre vii. Habarnismul personal nu le poate înțelege și începe ca să fie plin de regrete. Poate că mirarea provine din liniștea nobiliara prezentă printre mormintele care au dat de multe de zis pentru cei care astăzi cu noi nu mai sunt. Fie ca Dumnezeu sau Isten să le asigure pacea și odihna eternă căci poate viața lor a fost și grea sau frumoasă. Oricum acum nu mai au griji căci s-au dus după natura sufletuluilor în Paradis sau într-un Iad nepartinitor. Valoram viața mai mult doar atunci când ne dăm seama că există moarte fizică și aici pe pământ. Așa suntem noi bieți muritori crezându-ne eterni și cu un picior în groapă aflați tot mereu. Iubindu-ne viața mai mult și tot mai mult vom deveni frumoși îngeri pomeniți pe pământ. În caz contrar se va știi de noi ca și demoni și ar fi păcat de strădania noastră care poate să dureze și un secol. Pentru o viață trecătoare frumoasă și o moarte eternă să avem grijă de noi și apoi și de restul oamenilor iubiți sau numai apreciați. Într-o zi tot vom merge într-un rece mormânt, dar măcar să mergem frumos despărțindu-ne cu drag până vom fi iar împreună preferabil în Rai decât într-un cazan cu smoala.
Așa să mai fie precum am mai fost, frumoși în suflet și cu gândul duios!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: