Zilele noastre


Trăim zilele în care vrem zăpadă, dar nu ne curățam drumul pentru a ieși la plimbare. Iubim viața arătând mii de poze vesele și în interior suntem goi și plini de frustrări. Pentru că o poză tristă nu este apreciată așa cum este o femeie cu bluza decoltata. Un citat copy-paste este mai inteligent decât un om care nu se aliniază cu părerea mulțimii. Trăim în orașe în care un primar care a condus douăzeci de ani un oraș este mai apreciat decât unul de altă etnie care conduce numai de un an. Așteptăm miracolul transformării unei urbe aflat în coada țării în capitala Europei și pe locul doi în lume. Criticăm tot ceea ce se face după banii furați sau îndatorați fără ca noi să mișcăm un deget, cu excepția celui mijlociu, pentru oraș. Așteptăm din înaltul cerului să cadă la toți oamenii bunătate în suflet și ne certăm cu aceia dintre noi care nu o au în suflet. Trăim zilele în care toată lumea se ceartă, dar nimic nu se face și așa ceva ne doare. Pictam cultură și citirea a mii de cărți și nu înțelegem calitatea noastră umană de a avea acei șapte de ani de acasă. Avem mii de diplome pentru ca să nu înțelegem o perioadă de boală care ne va aduce în beznă din toate punctele de vedere. Cerșim frumosul și gândurile bune fără ca să le avem prea des în suflet. Trăim și zilele în care așteptam weekendul, sărbătorile legale numai pentru a bea și îmbuiba de mâncare și sunt oameni care de abia au de mâncare. De aceea aruncăm cu banii în aer și alții cerșesc pentru a plăti o factură. La biserică mergem spre a ne ruga unui Dumnezeu pe care-l considerăm de vină de tot răul din lume fără ca să ne vedem pe noi. De aceea ne vedem numai calitățile și dacă întâlnim defectele noastre la alte persoane blocam, ștergem și jignim. Ce păcat că realitatea nu poate ca să fie blocată și timpul intors la ceea ce am fost înainte de odată. Trăim zilele în care vrem sănătate luând medicamente după ureche și pagini accesate.

Credem că trăim numai când vedem moartea în jur fără a știi că murim în fiecare zi puțin câte puțin. Regretăm trecutul, nu ne place prezentul și așteptăm fiecare în parte să fie un viitor luminos căzut din Rai urmând ca noi să contribuim doar cu simpla prezență. Sufletul îl hrănim cu materialism cerșind celorlalți sentimente și senzații puternice. De fapt nu trăim zilele acestea ci le ducem târăs-grabis spre locul în care am mai vrea să trăim, dar timpul nu va mai avea răbdare. Atunci nu va mai conta nici materialul măștii, vaccinul sau distanțarea socială ci numai un aparat care ne va mai ține în viață. Moartea ne va râde atunci ironic și sarcastic pentru că am avut ani de zile ca să o urâm și nu ne-am dat seama că lucrurile frumoase sunt dincolo de avere, casă și tot ceea am avut. Bagajul ne va fi din sufletul și gândurile noastre pe care nu le-a știut nimeni și le-am însoțit deseori și cu fapte.

Pentru că așa suntem noi oamenii, habarnisti de important și pierzători de timp și energie cu neimportant…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: