Frigul

Atunci când este frig afară și totul este înghețat ar fi nevoie ca să nu lăsăm ca și sufletul nostru să fie înghețat. Să avem sentimentul de a vedea frumosul în ceea ce înseamnă un disconfort ilustru pentru senzațiile noastre. Fularul, mănușile sau geaca mai groasă nu sunt pentru a ne împiedica de a vedea culoarea imaculata a câmpurilor prezente. Nici șosetele groase sau un alunecus nu au rolul de a ne împiedica de a vedea ceva bun pentru a hrăni sufletul nostru. Un gând sau un cuvânt optimist care să ne însoțească oriunde ne umblă pașii în marea întinsă de oameni. Să fim mascați nu din cauza unei boli ci de cuvinte urâte, teamă sau agresiuni asupra altor suflete. Așa cum razele soarelui încearcă să cuprindă timid apropierea vizuală totuși la orizont pare că reușește să lumineze ziua. În fiecare zi Soarele duce o luptă aprigă împotriva unui frig cuprinzător care pe măsura trecerii timpului va începe să renunțe. Cam în acest sens vine și primăvara scoțând la iveală muguri, insecte și o viață înflorita întocmai din zăpada și gheața din zilele acestea. Pentru că astfel trece timpul printre noi aducând și momente înghețate pentru ca să devină apa ca energie vitală și după un timp nedefinit să înghețe și să dezghețe iar. Așa suntem și noi oamenii înghețați câteodată întocmai pentru a ne dezgheța sufletul, gândul și apoi întreaga fire exterioară și mai ales interioară. Mergem veșnic înainte cu sănătatea în mâini și cu speranța în suflet!