Greșeala este omenească


O partidă de fotbal poate ca să fie câteodată și o lecție de viață. În ziua de 17 ianuarie anul prezent la Milano pe stadionul “San Siro” s-a desfășurat partida de fotbal AC Milan-Spezia. Era a doua repriză și când se intra în prelungirile partidei la scorul de 1-1 avea loc o fază în apropierea careului echipei oaspete. Jucătorul echipei AC Milan, Ante Rebic, este faultat de un jucător al echipei oaspete, însă mingea ajunge la jucătorul echipei gazdă, Junior Mesias, care înscrie. Arbitrul partidei, Marco Serra, a fluierat însă oprirea partidei pentru fault înainte ca golul să se înscrie. Lovitura liberă a rămas fără rezultat, iar patru minute mai târziu echipa oaspete a înscris golul victoriei. Urmarea este un scandal monstru în Italia, dar ceea ce impresionează este un alt aspect al poveștii și anume latura umană a arbitrului și jucătorilor lui AC Milan. După finalul partidei, arbitrul partidei și-a dat seama de greșeală, că nu a lăsat jocul să continue la respectiva fază și în vestiar a început să plângă. Jucătorii echipei AC Milan, Zlatan Ibrahimovici și Calabria s-au dus în vestiarul arbitrului și l-au încurajat spunându-i că “greșeala este omenească “. “Comisia Centrală a arbitrilor din Italia” în următoarea zi și-a cerut scuze public clubului AC Milan la fel ca și arbitrul Marco Serra. Oricum arbitrul va fi suspendat cel puțin două etape în Italia.

Acum hai să ne imaginăm ceea ce s-ar fi întâmplat la noi nu că nu s-a mai întâmplat. A greși un arbitru în România la partida de fotbal de Liga întâi este aproape normal numai că nu vedem niciodată scuze ci chiar din contra încearcă să ne dovedească dreptatea sa. Mass-media ar fi titrat vreo două zile povestea, iar emisiunile de analiză fotbalistică ar fi tocat din nou “Comisia Centrală a arbitrilor ” și ar fi făcut tot felul de conspirații referitoare la șpaga primită de la echipa adversa sau la incompetența arbitrului.

În același timp noi ca indivizi ce am face dacă am greși? Ne-am cere scuze și am încerca să ne îndreptăm greșeala sau am fi conduși de orgoliu neadmitand eroarea și ducând până în pânzele albe părerea noastră greșită? Într-o societate românească care caută perfecțiunea a greși este o regulă. Credem că a ne recunoaște propria eroare este o blasfemie și atunci închidem ochii la greșelile noastre și le vedem întotdeauna pe acelea ale altor persoane.

Dacă nu ne credeți observați în special copiii și apoi adulții ce reacție au atunci când conștientizează că au greșit. Da! Intra în panică, tremură aproape și printre mii de scuze caută și mai multe cuvinte pentru a o îndrepta. Normal că o repetă pentru că atunci când ne este teamă ca să greșim vom greși. Dacă am admite că “a greși este omenește” și că nu suntem nici perfecți și că nu există nici perfecțiune am fi atunci capabili să oferim lecții de viață. Vorba populară “o dată este o întâmplare, a doua oară este o coincidență, iar a treia oară o obișnuință”. A patra, a cincea și tot așa fără număr greșeală este o alegere și o formă de respect, atenție și de stima de sine. A conștientiza greșeala, a învăța din ea și a face-o să nu se mai repete este deja o artă a frumosului. Oricum sunt atât de multe greșeli pe care le putem face în viață și ar fi păcat de noi ca să perpetuăm în aceeași greșeala. Însuși Dumnezeu vrea îndreptarea păcătosului nu moartea lui. Decizia ca de obicei ne aparține!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: