Sloiurile de gheață


În vremurile înghețate ale taramului nostru parcă nici zăpada nu vrea ca să se despartă de tăcutul asfalt. După avalanșa picioarelor pornite dis de dimineață fără lumină solară se așterne o liniște de multe ori mascată. Motoarele nu mai suna și totul pare lin cuprinzând vorbe spuse rar și tot mai adânce. Un ciripit curajos începe ca să se audă părând că viață există și totuși încă mai există o vietate care mai cântă în vremurile friguroase. Chiar și câinii sunt îmbrăcați gros și nu mai au răbdare în lesă dorind ca să alunge frigul. Soarele freamătă trimițând ale lui raze făcând totuși mai frig peste pământ și ape. Izvorul vital pare încremenit așteptând temerari pentru a fi traversat. Printre mii de fulare, caciulite care sunt tot mai agitate vedem oglinda unei naturi tot mai moarte parcă. Așteaptă reînvierea fiind îmbrăcată în alb, însă până când frigul va vrea ca să mai plece mai sunt multe zile care par tot la fel. Monotonia este întreruptă la ceasurile amiezii de un picur de apă pornit parcă de nicăieri a unui sloi de gheață care nu a mai avut răbdare anunțând sus și tare că undeva departe mai există o frumoasă primăvară. Sunetele motoarelor deranjează contemplarea omului cu natura lăsând un val de fum în spatele lor. Totuși încă pare aievea ca să vorbim de muguri sau ghiocei atât timp cât încă înghețul incremeneste viața. Parcă nimic nu vestește încă plecarea sloiurilor de gheață și a frigului insistent. Un viscol se mai joacă cu rezistența oamenilor la frig râzând probabil de timpurile acestea când botnita se prezintă a fi cel mai important accesoriu al părții vestimentare umane. Cel puțin zilele încep ca să se mărească și încă mai este o speranță de vremuri mai calde cu sufletele de multe ori înghețate de gânduri curate și dispoziție bună sinceră.

Așa este ca să fie în ziua în care venirea unui nou an pare un plan uitat și deja viața este mai mult decât banală. Și totuși nimic nu pare ca să se schimbe și parcă totul pare ca să se transforme într-o formă în care nu ne este dat ca să o știm noi astăzi…

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: