Himera sufletului meu


Prin perdelele de aburi care se desprind din pământ pașii avansează treptat și temători. Se pun unul lângă celălalt la întâlnirea cu gheața și parcă aburii încă există fiind persistenti. Câteodată doar creanga se mișcă anunțând că pe aici există și viață și în același timp mister. În rest totul este alb părând încleștat nedorind să se miște defel. Doar câteva sunete care vin de departe ale unor câini care latră nedorind ca să se arate. Pașii pășesc tot mai în față în locurile cunoscute demult care par acum străine. Prin liniștea profundă doar ciorile vorbesc căci pe tărâmul acesta pare că nu mai există oameni. Privesc către cerul învăluit de câțiva nori care se plimba întocmai ca razele soarelui să nu se arate.

O siluetă feminină parcă disting și pare cunoscută de undeva din alte timpuri sau alte senzații. Vreau să o strig, dar parcă onomatopeele nu vreau să se conformeze. Totuși silueta are o atracție puternică pentru mine având parcă un magnet care mă cheamă la ea. Avansez mai repede decât până atunci dorind din nou să-i spun cuvinte. Privirea o caută formându-si și gânduri despre ea sub o formă ideală. Cuvintele pe măsura pașilor grăbiți care se apropie de ea încep să o strige. Totuși este o ea cunoscută sau doar o femeie care-și caută gândurile întocmai ca mine pe aici printre crengi. Vreau ca să o cuprind și să nu o las să plece căci devine pe măsură ce avansez dragă sufletului meu. Crengile îmi fac loc ca să mă apropi de ea și perdelele de aburi se dau la o parte. Ea nu mai este și a dispărut părând o năluca din alte timpuri mai vesele și călduroase sufletului meu. Mă uit în jur și vreau ca să o caut, mă grăbesc și mă opresc încercând să înțeleg unde a dispărut. După minutele de agitație care par eterne mă opresc și pornesc pentru a sta din nou, iar pașii calcă din nou temător.

Într-un final dezamăgitor gândurile mele se întâlnesc iar și-mi spun ironic că a fost doar o himera a sufletului meu. Poate că ea totuşi există pe undeva prin lumea aceasta și într-o zi mai sper ca să o revăd. Nu are decât o siluetă ascunsă de perdelele de aburi venite din pământ și nu are chip ci doar un par mai închis ca și culoare. Nici nu știu dacă este șaten sau brunet sau dacă era o doar o reflectare din nori a unei raze de soare. Dacă o vedeți cumva pe undeva, pe unde umblați spuneți ei că îmi este dor de ea, de sfânta himera a sufletului meu.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: