Ce a învățat lumea din cadrul Holocaustului ?


Pentru a înțelege această crimă împotriva umanității, dacă există cumva un cuvânt al răului absolut ca să poată fi definit , vom încerca să facem un exercițiu de imaginație.

Să presupunem astfel că într-o zi auzim la radio sau în mass-media de un lider, aflat în altă țară, care spune ne urăște etnia. Încet începe să ni se interzică să mergem în același autobuz cu celelalte etnii, să mergem pe aceeași parte de stradă cu ceilalți oameni sau în anumite magazine. Copiii cu care ne jucam până ieri astăzi ne urăsc și ne bat. Accesul la școală începe ca să ne fie interzis și vom fi obligați să purtăm o banderola cu Steaua lui David sau o altă formă de identificare. Părinții noștri vor începe ca să se plângă de lipsuri spunând că poate ar fi nevoie ca să plecăm din oraș sau țară. Într-o zi ni se va spune că trebuie să ne luăm strictul necesar din casă într-o perioadă de 24 sau 48 de ore pentru a merge la muncă în altă zonă. Vom parcurge un drum până în curtea școlii sau la primărie unde vom vedea pe alți oameni de altă etnie. Pe drum niciun cunoscut nu ne va saluta și se vor ascunde în momentul în care trecem pe lângă casa lor după perdelele de la fereastră. Odată ajunși în curtea școlii vom fi obligați sub amenințarea armelor să ne deplasam pe teritoriul unei fabrici părăsite unde nici apă sau mâncare vom primi. Vom sta acolo în condiții insalubre cu hrana pe care mama a avut grijă să o ducă din locul pe care-l vom numi casă. După un timp nedefinit de noi, două sau trei săptămâni, vom fi urcați într-un tren de vite pentru a fi duși în sfârșit la muncă. Pe tren vom fi lipsiți în continuare de apă, hrană și un loc pentru a realiza nevoile fiziologice.

Vom vedea cum unii oameni de lângă noi din tren vor muri lângă noi neputând să facem nimic pentru ei. Drumul pare să fie fără sfârșit ci doar o destinație spre moarte fără să știm unde mergem și dacă vom ajunge vii. Dacă avem noroc să vedem o gaură ne vom da seama când este noapte sau zi. Fără să știm trenul se oprește și ușile sale se deschid pentru a auzi tot timpul “Loss ” și iar “Loss” , repede și iar repede, fiind grăbiți de soldați înarmați cu mitraliere de a coborâ din tren. Ne dăm seama că am ajuns în fața unei curți unde deasupra o tablă ne spune “Munca te face liber”. Observăm că suntem informați că oameni sănătoși se vor duce spre partea dreaptă, iar oamenii cu anumite probleme spre partea stânga. Copiii mici vor fugi după mame, oamenii bătrâni vor striga după tineri, soții după soți și urlete și zgomote de gloanțe. Coloana din stânga vom auzi că va fi dusă spre dușuri, însă nu o vom mai vedea niciodată și deja vom simți mirosul de carne arsă prezent în fiecare zi. Vom auzi oripilați că turnurile care scot fum de fapt sunt acelea ale morții coloanelor din stânga prin gazare cu Cyclon B. Coloana din dreapta se va îndrepta spre anumite bărăci din lemn unde ne vom înghesui împreună cu alți oameni alătur de păduchi, purici, râie, plosnite, șobolani și orice altă formă de mizerie. Vom face un duș sumar pentru a ne îmbrăca cu haine vargate pe care le vom mai căptuși iarna. Gardurile vor fi electrificate și ne dăm seama că trăim în fiecare zi pe un tărâm unde diferența dintre viață și moarte este doar placul soldaților înarmați. Ne vom prezenta de câte ori pe zi este nevoie la un apel unde se vor număra de fiecare dată vii și morții. Dimineața devreme vom merge în cea mai mare viteză la apel, apoi primind un val de subnutritie ne vom îndrepta spre cariere de piatră sau orice altă muncă grea. Bolile, bătaia, gloanțele vor fi la tot pasul pe care-l facem și fragilitatea vieții este foarte răspândită în fiecare clipă din zi sau din noapte. Oare câți dintre noi vom supraviețui în aceste condiții și ce a învățat lumea din acest rău absolut? Holocaustul ca formă de rău absolut nu este doar forma evreilor ci a întregii umanități. Ajungem într-adevăr la citatul scris de un evreu pe un perete “Dacă Dumnezeu există atunci va trebui să mă implore ca să-L iert”.

Cei mai norocoși dintre evrei și alți oameni în ziua de 27 ianuarie 1945 au văzut armata sovietică care a ajuns în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau și i-a eliberat pe cei care supraviețuiseră crimelor naziste. Auschwitz este considerat cel mai mare lagăr de exterminare nazist. În iulie 1947, parlamentul polonez a hotărât transformarea lui în muzeu, iar în 1979 UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii. 27 ianuarie este Ziua Internațională de comemorare a Victimelor Holocaustului.

Mi-ar plăcea să cred că lumea a învățat ceva din răul absolut numit Holocaust, însă după aceea au urmat crimele comunismului și ale altor forme de teroare. În privința umanității și a atingerii răului absolut tare îmi este teamă și groază că nu i-am cunoscut ultima formă. Întrebările care mai rămân în această privința este doar unde, cine și când căci posibilitatea repetării ororilor este destul de mare ca să se repete. Pentru că lumea nu-și învață lecțiile din trecut și tinde ca să le mai repete sub o altă formă, dar cu același final: crima și tortura ajunsă la paroxism. Dumnezeu să-i ierte pe toți care au murit în aceste locuri ale crimelor numite lagăre!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: