Sunt zile….


Sunt zile în care vreau ca să fug de tot ceea ce mă înconjoară. Iau o traistuta în care îmi pun toate gândurile și senzațiile mele frumoase și le iau cu mine. Îndes tot ceea ce este mai bun și alerg de tot ceea ce rău și pesimist în lumea mea. Nici de o ea nu vreau întotdeauna să știu punând-o acasă pe piedestalul pe i l-am ridicat. Plec spre a găsi ceva bun și frumos fără a mă uita înapoi. În frigul cu temperatura de -20 de grade de afară caut ceva drăgălaș care să-mi zâmbească. Dacă nu reușesc pășesc mai departe printre crengile albe înghețate numai ca să găsesc o rază de soare care să-mi încălzească sufletul și mintea. Alung tot ceea ce este negru și hapsan pentru a nu mai vedea frustrări, supărări și lătrat verbal și uman. Nu îmi folosesc nici plângerile oamenilor și nici cunoștiințele lor căci nici pe a mele nu le iau pe Calea Gândurilor și Sentimentelor Frumoase. Alerg spre natură spre a găsi măcar un mieunat și un lătrat blând. Prefer ca să le cumpăr bunătatea cu un plic de Wiskas sau Pedigree decât să-mi arunc timpul spre pesimism și îngrijorare. Fug în tot acest timp de tot ceea ce este urât și îmi dau seama că fug în ceea ce înseamnă drumul ales de mine, de ea și de viața în sine. Încep ca să încetinesc alergarea și realizez că undeva ascuns am găsit ceva frumos și nepătat de îngrijorare. O veverița încuviințeaza comoara pe care știa și ea că există. A păstrat-o împotriva voinței șoriceilor care tot au vrut ca să o roadă și a ciorilor care au încercat ca să i-o ciuguleasca din lăbuțe. Un vânt blând de iarnă i-a adus-o în dar și chiar a cerut porumbeilor ca să o împrăștie printre oameni. Ei au refuzat-o însă căci gardul închisoarii gândurilor și sentimentelor lor nu pot ca să-l escaladeze atât de sus pentru a-l trece lin și suav. M-am uitat către veverița păzită de departe de porumbei și am primit, ceea ce puțini oameni au primit cu greu în dar, cadoul unei lumi frumoase și bune. Înfășurat cu o fundița albastră întocmai ca și culoarea cerului senin primăvara am început să am emoții și palmele mi-au transpirat. Era înăuntrul cadoului liniștea și pacea sufletească ceea ce este atât de rară omenirii în zilele acestea ale noastre. Dorința de a alerga mi-a dispărut și luând cadoul am pășit lin întorcându-ma acasă și astăzi vestesc oamenilor că ea există.

Liniștea și pacea sufletească este de fapt în sufletul nostru și le primim ca și cadou în fiecare zi. Depinde de fiecare dintre noi ca să le deschidem și să o transmitem oamenilor din viața noastră așa cum putem și ne pricepem ca să fim.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

3 thoughts on “Sunt zile….

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: