Anotimpurile sentimentelor noastre


Cândva demult într-o iarnă mă plimbam prin viață plin de supărare șitristețe. Nici dorința de a zâmbi nu o aveam prea des și totul era monoton și fără viață. Într-o zi am decis ca să zâmbesc și atunci o fată zglobie a decis ca să-mi zâmbească înapoi. Treptat m-am apropiat de ea și intrând în sufletul ei mi-am dat seama că simțeam și fluturii când zboară în stomac. Chiar auzeam cum păsările cântă și totul era feeric în jurul meu mai ales când o sarutam cu foc și în brațe o strângeam încetișor.

Primăvara iubirii mele a devenit o vară mult prea scurtă și pasională și ne iubeam de fiecare dată ca niște nebuni. Simțeam căldura sufletului și trupului ei mai tare decât canicula care era afară. Încet însă s-a așternut toamna între noi și pe măsură ce frunzele se desprindeau de ramuri așa și iubita mea se desprindea de sufletul meu. Mai adia câteodată câte un vânt călduț, dar nu mai era vara pasiunii și nici măcar primăvara iubirii noastre. Ploaia începea ca să ne aducă lacrimi pe obrajii ei și ai mei și începeam ca să ne întețim ca vântul toamna și lăsam cu fiecare ceartă doar noroi. Atunci când soarele a început să mai răsară între noi nu se mai simțea căldura și încetișor vântul a început ca să o ia, iar noi am devenit umbrele iubirii.

Iarna când a venit a înghețat iubirea dintre noi și tot ceea ce a fost între ea și mine a fost luat de viscol și de crivăț prefăcându-se în fulgi de nea. Numai că fulgii de zăpadă ai iubitei mele cad astăzi pe un alt tărâm plecând întocmai ca o năluca văzând-o tot mai rar până a dispărut de tot.

Astăzi nici pașii despărțirii nu mai sunt în zăpadă, pesemne că i-a luat vântul sau au fost măturați. Chiar dacă i-aș mai striga numele este o iarnă friguroasă între noi. O mai zăresc câteodată prin gândurile mele întocmai ca un peisaj frumos de primăvară, însă când mă întorc ea a dispărut din viața mea și pășește lin în altă primăvară a unui alt bărbat din această lume. Sunt totuși fericit pentru ea căci a găsit o nouă primăvară, iar eu nu mai sunt atât de supărat. Caut pașii mei care m-au dus spre ea sperând ca să găsesc o nouă primăvară a vieții mele cu un alt chip, par și obicei. De data aceasta sper ca și căutarea mea să se oprească într-un anotimp vesel și fericit fără ca toamna să se mai întoarcă și iarnă să nu mai fie chiar deloc între mine și o ea. Așa sunt însă anotimpurile iubirii ne trezesc la viață și ne înaltă pentru a ne coborâ de multe ori. Numai aceia care coboară mai puțin pot ca să admită iubirea în viața lor căci ea, iubirea este însăși seva a unei vieți împlinite și cu sens. În rest sunt fleacurile unor oameni care temându-se de suferință nu acceptă ca să mai iubească oameni și încheie prin a nu se mai iubi pe ei.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

5 thoughts on “Anotimpurile sentimentelor noastre

  1. Toate iubirile trec prin cele patru anotimpuri…da, da, chiar și prin iarnă. Important ar fi să poți reveni la un drag molcom, cald, blând…acela de durată. Îți doresc să-l găsești și sa-l păstrați…amândoi!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: