Iubirea pierdută


Citea. Era o carte a cărei poveste parcă nu-l atrăgea. O povestea romantică până când la un moment dat când un personaj, aflat la vârsta adolescenței care era îndrăgostit de o fată i-a făcut inima să tresară. Gândurile sale nu mai erau în carte. Parcă doreau să fugă chiar din timpul prezent spre alte vremuri. Un nume începeau ca să-l repete făcând buzele să tresare “Mara”. Atunci se îndrepta spre masa de birou și acolo, după lungi strădanii agitate care păreau eterne îl găsi. Un vechi caiet de amintiri din perioada liceului. Răsfoi în grabă paginile și la un moment dat se opri plin de emoție. ” Un gând de final al oracolului- Mara: succes în viață”. Reciti cuvintele acestea de câteva ori. Luând caietul se așeza pe pat și începu să-l răsfoiască, însă nu a fost capabil să rămână în prezent.

Nostalgia l-a luat pe valurile timpului și l-a întors în clasa a opta. Era prima zi de școală în care fiind în banca sa din spatele clasei auzise prima dată numele de Mara. “Mara Demetrescu este noua voastră colegă ” spunea o doamnă diriginta despre o fată aflată în prima bancă. Timidă se întoarse dezvăluind un păr șaten închis, lung până la umeri și doi ochi verzi care de abia clipeau. “Îmi pare bine de cunoștiință ” a spus fata timid. Atunci Ivan a început să se simtă ciudat. Stomacul începea ca să-i sune zgomotos, palmele au început să-i transpire și parcă nu putea ca să o privească în ochi fără a fi în extaz. Nu înțelegea nimic din toate acestea. Ceea ce se întâmpla cu Ivan era prea ciudat pentru el și nu a închis ochii decât foarte târziu noaptea pentru că Mara începu să se plimbe liniștită prin gândurile lui. Momentul când va vorbi prima dată cu ea, primul zâmbet și orice altă formă de interacțiune se întâlneau în imaginația lui. Deja Ivan începuse să se enerveze și chiar dorea ca să-i ceară socoteală pentru obrăznicia ei. A doua zi când a ajuns la școală a văzut-o stând alături de alte două fete. Numai că nu a putut să facă niciun pas pentru că picioarele i se inmuiasera fiind aproape ca să-și piardă echilibrul și respirația începu să-și accelereze ritmul. Norocul lui era că se auzi soneria de intrare în clasă și Mara așezându-se la rând începu ca să se îndepărteze. Următoarele zile au fost toate duse în același ritm și povestea indragostirii lui Ivan creștea în intensitate. În timpul orelor Mara era parcă cea mai activă elevă din clasă ceea ce atrăgea și admirația lui Ivan, dar și a altor colegi de ai săi. În pauze, fiind mai curajoşi decât Ivan roiau în jurul ei. Urmărind povestea de departe nervii lui începeau ca să crească în intensitate. După o săptămână deja era vremea deciziilor radicale în viața lui Ivan. Va începe ca să învețe ca să o întreacă pe Mara. Fiind un elev mediocru a început ca să depună mari eforturi pentru ca să-și realizeze scopul. Chiar a insistat pe lângă părinții lui, spre surprinderea lor, ca la limba română și matematică să se ducă la ore particulare. Nu mai erau ieșirile cu prietenii, nici statul degeaba ci numai cărți peste cărți. A descoperit o mulțime de povești făcându-și abonament la biblioteca din oraș. Numai că sentimentele lui pentru Mara în loc să scadă creșteau la fel ca și timiditatea fața de ea. De fiecare dată când lua o nota bună sau foarte bună căuta privirea Marei.

Din nou era vremea deciziilor radicale pentru Ivan. A cumpărat un trandafir roșu de la florărie, așa cum a citit într-o carte și înainte de orele de curs, furisandu-se în clasă l-a pus în banca Marei. Odată ce ceilalți colegi au intrat în clasă a venit și Mara. Așezându-se în banca ei și întinzând mâna prin ghiozdan a găsit trandafirul. S-a uitat în stânga și în dreapta și un zâmbet parcă o invaluise. “Terenul era pregătit și tot ceea ce am de făcut este ca să vorbesc cu ea” își spuse Ivan. Apropiindu-se în pauză de banca ei gâtul a început să se uste și din nou picioarele s-au înmuiat. Atât a putut să spună “Bună” și cuvintele nu au mai dorit nici cum să iasă. Fierbințeala obrajilor i-a tăiat și orice gest rațional și a răsturnat penarul unei colege pe podea spre hazul celorlalți colegi și a Marei. “Prost mai sunt” se gândi Ivan și prefăcându-se că se duce spre banca unui alt coleg a plecat în cele din urmă din clasă.

O săptămână Mara nu a venit la școală și sala de clasă i-a părut pustie lui Ivan. În ziua când a reapărut la școală Mara, după zile de boală, Ivan nu mai avea curaj. Fiind și ultimele zile ale clasei a opta renunțase la a mai vorbi cu Mara de sentimentele lui. Într-o zi, când se afla în curtea școlii a auzit o voce

– Poți să stai puțin ? Era Mara.

– Da. Sigur, a spus Ivan.

Mara : Dacă te rog frumos ca să-mi scrii în caietul meu de amintiri?

Ivan: Aaaa..Da. Sigur. Poți ca să scrii și tu în al meu?

Mara: Da. Desigur. Îți mulțumesc.

Ivan: Și eu.

A fost cea mai lungă discuție dintre Ivan și Mara. La festivitatea de final a clasei a opta doar și-au zâmbit când și-au returnat caietele de amintiri. Au plecat fiecare la școli diferite și după un an de zile Ivan a văzut-o pe Mara pe trotuar cu un băiat. Parcă ceva s-a rupt în el atunci mai ales că între timp cunoscuse cu o fată și aroma primului sărut și a primei relații de trei luni. Pentru Ivan au urmat și alte relații, însă parcă nu se mai regăsea în ele.

Acum Ivan după ani de zile a închis caietul de amintiri și punându-se pe pat o visă, întocmai ca atunci pe clasa a opta pe Mara. După câteva zile ieșind de la locul de muncă se ciocni de o femeie pe trotuar. Avea părul șaten închis, lung până la umeri și ochii verzi. Se uită la Ivan timidă și spuse:

Mara: Tu nu ești Ivan? Am fost colegi de clasă pe clasa a opta…

Ivan: Ba daaa. Cum mai ești, Mara parcă…?

Mara: Bine. Mă bucur să te văd după atâția ani.

Ivan: Nu credeam că mă mai recunoști.

Mara: Ei, cum să nu te recunosc? Ai fost primul băiat care mi-ai pus un trandafir roșu în bancă și de care am fost foarte îndrăgostită. Și tu erai…

Ivan: Daa. Eram foarte îndrăgostit de tine. Nu vrei să mai vorbim la o cafea? Este în apropiere un restaurant…

În acel moment o fetiță cu părul șaten închis își făcu apariția lângă ei. “Mami când vine tati?”.

Mara: Este fetița mea, Andra. Mi-ar plăcea ca să vorbim mai mult, dar trebuie ca să mă întâlnesc cu soțul meu aici. Poate altă dată.

Ivan: Da. Sigur. Altă dată poate este mai bine..

După ce o saluta pe Mara își dădu seama că era mai frumoasă decât o pictase el câteodată în amintirile sale. Aparținea parcă altor vremuri în care iubirea era inocenta și cu puțin curaj ar fi putut ca să-și trăiască și în realitate visele sale de adolescent îndrăgostit. Acum era prea târziu și pleca în grabă de acolo fără a se mai uita înapoi. Lăsa în spatele lui o iubire pierdută din lașitate și timiditate. Sfârșit!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: