Omul care nu putea fi iubit


Pașii lui scârțâiau zăpada parcă adâncind-o într-o stare de îngheț care cuprindea tot ceea ce era viu. Aburii parcă se desprindeau din depărtare aducând aminte de momentele în care vedea sufletele oamenilor. Erau zilele în care zâmbea lumii pentru că știa că inima sa bătea în cinstea unui nume. A fost dezamăgit de iubirea sa prin infidelitate și cu greu și cu mari eforturi a reușit ca să o alunge din sufletul său. Împotriva gândurilor care purtau numele ei ducea o luptă zilnică și tot mai era o umbră din ceea ce era ea. Chiar dacă i-a cunoscut și partea ei rea era încă bântuit de umbra ei. O lăsase totuși ca formă fizică în spatele lui și doar în locurile lor obișnuite mai lăsase forma sa fizică. Aceea formă veselă și entuziasta care zâmbea de fiecare dată cutremurandu-i senzațiile. Curând zâmbetul ei a început ca să pălească, iar momentul în care văzuse infidelitatea ei încă își făcea drum prin gândurile ei. Acolo se întâlneau cu propria lui vină de a nu fi făcut mai mult pentru ca să nu-l înșele. Totuși a încercat ca să-și revină, însă refuzurile mai vechi sau mai noi cutreierau drumul vieții lui paralel cu forma sa fizică. “Chiar dacă ar fi avut și posibilități de a călători prin lumea largă tot nu ar fi putut ca să găsească o companie feminină dornică” credea el și pașii lui se apropiau de case. Căldura din interiorul caselor scoteau aburii unei familii, cel puțin al unei femei și a unui bărbat care se iubeau. Visase cândva și el ca să poată să construiască o familie. Totuși renunțase la aceste idei odată cu infidelitatea și refuzurile primite. Nu le condamna și pe undeva le era și recunoscător. Oricât citise despre motivele eșecurilor lui în cadrul relațiilor sale tot nu le dezlegase misterul. Singurul răspuns i-a frânt inima și acum începuse să-l accepte. Din aceste motive nu mai vedea suflete atunci când vedea oameni. Observa doar trupuri, unele singure, iar altele ținându-se de mână. Oameni care se sărutau și care păreau fericiți. El, cu toate gândurile sale se simțea fericit. Renunțase la vechile așteptări, speranțe sau idealuri. De fapt acceptase soarta lui chiar dacă adevărul i-a frânt inima. A încercat ca rănile să le panseze cu celelalte activități ale sale. Mai sângerau câteodată atunci când inima nu-i asculta soarta și făcându-se mare mai tresarea la vederea sau la cunoașterea unei femei. Însă ascultând gândurile lui se făcea din nou mică și renunța ca să mai tresalte. Zâmbea politicos de fiecare dată fără a se mai gândi decât la faptul că el era un om care nu mai putea fi iubit conform nevoilor sale și a ceea ce era și avea de oferit lumii.

Totuși era un om bun la suflet și-i ajuta de fiecare dată când cunoscuții săi i-au cerut-o. Au încercat ei ca să-i schimbe părerea ca să-și mai caute perechea. Încuviința politicos, însă în interiorul său nu mai dorea ca să lase un loc pentru un alt suflet al unei femei. Nici măcar nu generaliza femeile ca fiind negative sau nu avea misoginism sau o stima de sine scăzută. Foarte adânc ar mai fi sperat la iubire și chiar ar fi dorit să fie iubit. Numai că aceste dorințe ale sale deveniseră din ce în ce mai rare părând străine și absurde atunci când apăreau. De fapt își aprecia soarta fiind mulțumit de singurătatea sa găsindu-i și partea bună. Odată ajuns acasă era din ce în ce mai conștient că el era omul care nu putea să fie iubit. Sfârșit.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: