Viața previzibilă și imprevizibilă


La orele în care cerul se revarsă prin perdelele sale numite nori parcă totul trece în hibernare auzindu-se doar rare glasuri ale unei zile care imediat va fi ieri. Printre nori luna încearcă ca să-și facă loc prin partea sa sublimă învăluind totul într-o tăcere adâncă. Doar tocurile unor pantofi par să mai deranjeze ilustra liniște. În depărtare se aude un lătrat al unui câine care parcă certându-se cu întunericul spune tot ceea ce oamenii mai spun în timpul zilei. Luminițele motorizate parcă și ele au obosit și doar un claxon al unui tir pare că încă nu a adormit. Un drum lung și obositor pare să-l aștepte și prin nerăbdarea mai arată că drumul este folosit pentru mașini. O benzinărie pare că mai reprezintă viața și cu luminile sale mai deranjează întunericul. Nici ambulanțele nu mai trec părând că boala noaptea nu este pe străzi ci își frânge ghearele numai în spitale. Vântul parcă contribuie la atmosfera care este înghețată de orice tip de senzație. Luminițele de la blocuri încep ca să se stingă și undeva chiar și televizoarele acoperite de geamuri încep să se stingă. Toată suflarea urbană este redusă încet la tăcere intrând totul într-o liniște profundă și adâncă. Ceea ce va mai fi până când din nou sunetele pașilor și mașini se vor auzi tot mai strident nu ne este dat ca să știm.

O nouă zi, poate noi așteptări și iluzii pentru a înfrunta realitatea și un nou Moș Ene care, ca și în seara aceasta își va face loc prin întuneric către oameni. Noi măști, noi infectări și noi griji asupra oamenilor care colindă toata ziua după cele necesare traiului și prea puțin sufletului. Doi îndrăgostiți care se vor săruta pentru prima dată sau doi iubiți care se vor despărți. Un om care și-a dat și ultima suflare sau în altă parte primul scancet din lumea aceasta a unei fete sau unui băiat. Și multe alte vieți urmându-și cursul obișnuit sau surprinzător plin de tristețe sau veselie până când iar va veni întunericul care tot timpul se va schimba în lumină. Până atunci doar somnul învăluie lumea așa cum locul de muncă, școala sau alte ocupații ale oamenilor o vor trezi din nou. Aceasta este viața plină de prevăzut și mai ales de neprevăzut.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: