Tu…


Tu ești răsăritul meu de soare în fiecare dimineață pe care-l port în suflet în orice moment al zilei. Ești apa liniștită de la primele ore ale dimineții și chiar dacă lumea o tulbură tu ești oaza mea de evadare din tot ceea este absurd. Reprezinți cristalinul cât și limpezimea apei care este adiata de un vânt liniștit. Pe versurile apei tu ești privighetoarea care cântă tot mai mult melodia vieții mele. Oferind mângâiere când lumea este hapsana devin un fulg de zăpadă în mâna ta gingașa. Nici nu vreau să fug de acolo pentru că tu reprezinți adăpostul sufletului meu agitat. Tu, întotdeauna stropești sufletul meu cu frumusețe întocmai ca și ploaia calda de afară pământul. În momentele când ploaia nu mai cade ești raza mea de soare care oferă căldură într-o zi înghețată. Sufletul tău așa este ca roua dimineții vara oferind hrană pentru tot ceea ce sunt eu. Chiar agitat și zvapaiat mă iei așa cum sunt cu gropite în suflet fără a turna pe el argint viu sau lut ars în cuptor. Căci zâmbetul tău gingaș își găsește loc întocmai ca și cerul senin în orice zi a primăverii. Un anotimp al trezirii la viață care mă duce spre culmile înalte ale sufletului tău. Ești flacăra care arde în mine pasiunea și ca un foc de tabără noi noi iubim în așternuturi goi. Seara, când trupul meu este obosit inima mea se odihnește doar când aude bătăile inimii tale și doar primindu-si liniștea săruturilor tale își găsește drumul spre somnul lin. Chiar și acolo în visuri ne trăim basmul iubirii noastre veșnice. Pe cerul înalt suntem ca doi luceferi care zburda pasional, eu în urma ta îndepărtând norii ca nici măcar ei dintr-o gelozie absurdă asupra frumuseții tale să nu mi te fure din calea vieții mele. Atunci te ascund în suflet și prefer ca să mă trezesc și să te simt, iubesc în fiecare zi mai mult și tot mai mult până în ultima clipă a vieții noastre pe pământ și dincolo de ea.

Tu, însă nu exiști și poate nici nu trăiește printre vii. Este doar o născocire a mea ca să simt și deci ca să trăiesc printre cei vii. Poate totuși există un asemenea suflet care speră la un pierzător de rânduri și care așterne gânduri fără a o cunoaște încă. Destinul dacă va dori ne va scrie într-o zi o poveste a doi oameni, tu și eu care se iubesc în fiecare zi tot mai mult și pasional dinainte de a ne cunoaște. Într-un moment al vieții mele poate totuși vei veni și Tu la mine și vom trăi feeric în lumea noastră un basm al iubirii și al pasiunii eterne.

Până atunci eu te aștept și poate vei apărea totuși în visele mele mai mult…

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: