Mama din vis


Se trezise din cauza alarmei ca în fiecare dimineață la ora 6,30. A avut același vis care se tot repeta. Era trezit de mângâierea unei mame cu părul brunet lung care cu glasul cel mai blând posibil spunea “Trezește-te, Noe! Vei întârzia la școală!”. Mai departe în visul său îl aștepta micul dejun și două sandwich-uri pentru școală pe masă. Hainele lui de școală erau aranjate cu grijă de mama sa pe un scaun. Ar fi fost sărutat pe cap și încurajat pentru a lua note mari și încurajat ca să fie cuminte. Era deranjat din amintirea visului său de glasul îngrijitoarei care anunța “Copii, treziți-vă! Haideți la masă după ce vă spălați pe mâini!”. Devenea revoltat ca în fiecare dimineață pe lume și se harjonea și împingea ca în fiecare dimineață cu ceilalți copii care erau la fel ca el. Nici ei nu aveau o mamă și poate și ei visau noaptea că se vor trezi cu glasul blând al unei mame.

După ce mâncau într-o liniște deplină sub amenințarea pedepselor îngrijitoarei se îmbrăcau pe rând și plecau spre școală. Numărându-si pașii și rămânând mai în spate decât ceilalți copii observa ceea ce era în jurul său. Copii care erau aduși cu mașina de mama și tatăl lor, sărutați pe obraz și coborând din mașină își urmau drumul spre sala de clasă. Alți copii mai mici erau aduși de bunici și îmbrățișați erau încurajați spre sala de clasă. Din nou revolta lui Noe creștea și de obicei era vizibilă în fiecare oră de curs. Dorea câteodată să le facă rău acelor copii pe care-i auzea în clasă înainte de venirea profesorilor “Așa mă enervează maică mea! Închipuie-ti că am voie numai până la ora 9 seara pe afară. ” sau o fată care spunea “Nu o mai suport pe maică mea! Tot timpul ma întreabă unde umblu și cu cine mă plimb!”. Atunci își spunea Noe “Sunt copii care nu-și merită părinții!”.

Deja se auzea soneria și după 5 minute își făcu apariția o doamnă profesoară cu un catalog în mână. “Ridicați-vă în picioare, copii!” Toți ascultau îndemnul profesoarei numai Noe nu se conforma. Oricât insista profesoara Noe se revolta mai tare și începea să arunce toate cuvintele obraznice știute. Chiar dădu o lovitură peste cap unui coleg din fața sa căruia i se păruse că se uită urât la el. Făcându-și numărul de revoltă în continuare câștigase și acum cearta cu profesoara răspunzând obraznic de câte ori putea. Vizibil enervata Noe era mulțumit că și-a împlinit revolta. În pauze găsea câte o minge de la colegii mai mici. În momentul în care se plictisea de urletele învățătoarelor se retrăgea într-un loc ferit de văzul profesorilor și împreună cu doi colegi fumau nederanjati de nimeni. Oricum unul dintre băieți stătea de pază în timp ce ceilalți doi fumau. Dacă mai doreau intrau fără probleme în școală, iar dacă nu mai aveau dorința de a intra se plimbau pur și simplu prin curtea școlii. La ora în care ceilalți colegi se deplasau spre ieșirea din curtea școlii își lua ghiozdanul din sala de clase și Noe umbla cu ceilalți prieteni prin oraș. Consumau energizante și câteodată și alcool cunoscând și câteva fete. În momentul în care se plictiseau și dacă nu era nimic mai bun de făcut băiatul se întorcea la “Casa de copii”. Ar fi dorit ca să audă vocea blândă a unei mame despre cum a fost la școală și dacă-i este foame. Singura voce pe care o auzea era aceea a ingrijitoarelor care-i reproșau ora târzie de a ajunge la “Casa de copii” și faptul că mirosea a fum. Dacă nu era prea flămând se conforma și mânca nebagand în seamă reproșurile. Seara după ce-i deranja și pe ceilalți se așeza pe pat devenind ceva mai liniștit. Atunci a observat un pat gol lângă el al unui copil care a fost adoptat de cineva. Nu mai putea să spere la foarte multe lucruri în ziua respectivă. “Eu oricum nu voi fi niciodată adoptat de cineva. Eu am doar mama din vis”. Atunci Noe și-a pus capul pe pernă și aștepta ca mama din vis să vină. Nu-și cunoscuse niciodată părinții și era foarte nervos pe ei. Nici măcar nu dorea ca să-i cunoască. Următoarea zi ca în fiecare zi era ziua revoltei, a scandalurilor cu profesorii și a reproșurilor ingrijitoarelor. Acum când ochii lui Noe par mai grei nu mai conta nimic. Avea doar mâna blândă și vocea caldă a mamei din vis și nu mai avea nevoie de altceva în restul serii. Sfârșit!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: