O poveste despre un tată și copiii săi


Poveștile impresionante nu sunt atât de departe de noi. Chiar le putem descoperi de fiecare dată când ascultăm oamenii mai atent. Numai că de multe ori ar fi nevoie ca să ascultăm un tată sau o mamă ca să ne putem da seama de ce sacrificii fac pentru copiii lor. Povestea pe care o propunem astăzi se poate întâmpla oricăror părinți, în cazul de față un tată Idris care la fel de bine se poate numi Ion sau Gheorghe. Pentru a nu sublinia că pot ca să fie și mamele indiferent de nume românesc. Această poveste a fost găsită pe internet, dar poate ca să aparțină oricărei persoane care crește un copil. De asemenea merită subliniat și disperarea tatălui și ajutorul imens pentru el venit din partea colegilor săi, dar mai multe vom găsi în următoarele rânduri:

“Bărbatul din imagine se numește Idris, iar povestea lui adevărată este de suflet.
Acest bărbat are 3 fete, le-a plătit facultatea la toate, dar nu le-a zis niciodată ce face zilnic la seviciu.
Abia când au terminat toate școala le-a zis adevărul. Au început să plângă, au luat toate mâncarea din casă și au plecat. Uite unde s-au dus.

Spune tatăl “Nu am spus niciodată copiilor mei ce slujbă am.
Nu am vrut ca ei să se simtă rușinați din cauza mea. Când fiica mea cea mai mică m-a întrebat ce fac toată ziua, i-am spus fără să ezit că sunt muncitor. Inainte să merg acasă în fiecare zi, mă duc mereu să fac baie în toaletele publice pentru ca ei să nu aibă niciun indiciu despre ce muncă fac eu.
Am vrut să îmi trimit fetele la școală, să le educ. Am vrut să le fac să stea în fața oamenilor drepte, cu demnitate.
Nu am vrut să se uite nimeni la ele de sus, așa cum mi-a făcut toată lumea mie. Oamenii m-au umilit mereu. Am investit fiecare bănuț din ce-am câștigat prin muncă cinstită în educația fiicelor mele. Nu mi-am cumpărat niciodată haine noi, în schimb am folosit banii pentru a cumpăra cărți pentru ele.
Respect, asta e tot ce am vrut ca ele să câștige pentru mine. Eu eram gunoier și om de serviciu. În ziua dinainte ca fata mea să fie acceptată la facultate, nu am putut să fac rost de suficienți bani pentru a-i plăti taxele. Nu am putut lucra în ziua aceea. Stăteam lângă gunoaie, încercând din greu să îmi ascund lacrimile. Toți colegii mă priveau dar nu a venit nimeni să vorbească cu mine. Dădusem greș și îmi simțeam inima frântă. Nu știam cum o să mă uit în ochii fiicei mele atunci când mă va întreba de banii pentru taxe, când voi ajunge acasă. M-am născut sărac. Credeam că nimic bun nu se poate întâmpla unui om sărac.

După serviciu toți colegii mei au venit la mine, s-au așezat în jurul meu și m-au întrebat dacă îi consider frați. Înainte de a putea răspunde, ei mi-au dat fiecare salariul lor pentru ziua respectivă. Când am încercat să refuz pe toată lumea, m-au confruntat spunând: ,,Vom face foamea azi, dacă de asta e nevoie pentru ca fiica noastră să meargă la facultate”.
Nu le-am putut răspunde.
În ziua aceea nu am făcut duș, m-am dus înapoi în casa mea ca om de serviciu și gunoier.

Fiica mea mai mare va termina facultatea curând. Ele trei nu mă mai lasă să lucrez.
Ea are o slujbă cu jumătate de normă, iar celelalte două dau meditații.

Dar uneori fata mai mare mă duce la vechiul meu loc de muncă.
Aduce mâncare tuturor colegilor mei, ne hrănește pe toți. Ei râd și o întreabă de ce îi hrănește cu atâta mâncare atât de des. Și fiica mea le răspunde:

,,Voi toți v-ați înfometat în acea zi pentru ca eu să devin ceea ce sunt azi, rugați-vă să pot să vă hrănesc zilnic”.

În ultima vreme nu mă mai simt un om sărac. Oricine are astfel de copii nu poate fi sărac!” a încheiat Idris”

O poveste cutremurătoare care ar frumos ca să trezească sentimente de recunoștință față de părinții noștri și să înțelegem dragostea lor adevărată. Să ne uităm la ei așa cum sunt și poate că nu ne-au dat atât cât am fi vrut noi, dar cel puțin ne-au dat tot ceea ce au avut. Ceea ce suntem astăzi, așa cum suntem, le datorăm și lor. Poate prezența lor ne va deranja câteodată, dar absența lor ne va durea nespus creând un gol care nu se va mai umple niciodată. Așa că este mult mai bine ca să-i iubim cât sunt încă vii decât să-i iubim numai după ce au plecat din lumea celor vii. Atunci când pleacă din lumea aceasta vor fi doar o groapă cu o cruce scăldata de lacrimile noastre. Până atunci să-i îmbrățișam și fizic și sentimental atât cât mai sunt printre noi. Așa să ne ajute Dumnezeu ca și pe Sfinții Părinți!

Surse de inspirație- povestea de pe internet

– propriile mele păreri, gânduri și impresii

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: