Ce mai faci?


M-a întrebat astăzi cineva și nu i-am răspuns decât “Bine !”. Aș vrut ca să-i spun atât de multe, dar parcă nici cuvintele nu mai ieșeau. “Nu. Nu sunt bine” de fapt voiau gândurile mele ca să spună. Senzațiile povesteau despre dezamăgirea legată de o boală sau despre frica existenta între oameni. Să văd cum oamenii primesc teste de salivă la locul de muncă pentru a se testa de două ori pe săptămână. Astăzi să afli că un coleg sau prieten cu care ai vorbit ieri are Covid. Un copil de zece ani este infectat, iar mâine altul intra în izolare. “Nu. Nu sunt bine” când văd titlurile de știri despre un presupus atac al rușilor. “Putin a dat lovitura de grație” titrează un site de știri. “Săptămâna viitoare va izbucni al treilea război mondial” este o știre provenită de pe o pagină pe Facebook. Serios? Nu sunt chiar atât de oaie ca să cred așa ceva. Nici măcar nu îmi este frică de război ci până unde poate ca să aducă mentalitatea de oaie și manipularea virtuală și aceea de la televizor. Aud despre televizor căci îmi răsună din alta cameră. Prefer o partidă de fotbal unde un arbitru mai greșește sau “fura” și din alte campionate unde parcă și imaginea este mai clară. Nu este vorba că nu încerc ca să fiu informat, dar mass-media de la noi dezinformează. Atunci prefer un site normal de știri sau o televiziune națională. Parcă toate se duc în haos și “le este sete de repaos” ca în poezie cu o sete de o lume normală.

Așa că astăzi am preferat ca să ies din casă și mi-am testat picioarele. Mai pot ca să alerg cu dureri de picioare, dar corpul meu nu a uitat cum să se miște. “Covid! Covid!” mi-a strigat un prieten și am alergat la fel de încet. Este parcă o întoarcere la o iubire veche fără chip și cu senzații superbe. Am preferat să descopăr lumea cu endorfinele propuse de corpul meu chiar dacă picioarele mele strigau “Stop natlafetule!”. O melodie din căști a deschis drumul spre o stare de fericire demult uitată. “Stop netrebnicule că ai avut varicela” și tot nu am auzit și am alergat mai departe. “Oprește-te odată grasule” au strigat picioarele încă o dată și am alergat mai departe. Un kilometru mai departe m-am oprit. Corpul meu și-a amintit că este și fumător și că se va întoarce la sala de fitness și la cross-urile de zece kilometri.

“Da. Sunt bine” și am plecat mai departe fără ca să spun toate aceste cuvinte. Chiar și razele soarelui mi-au dat binecuvântarea lor. Ajuns într-un hypermarket parcă la aceeași oră toată lumea mascată și-a regăsit pasiunea de cumpărături. Un cordon roșu despărțea farmacia de magazin și după două lovituri în călcâie a unor cărucioare amabile ajung la casa de marcat. Niciun zâmbet și nicio amabilitate nu am văzut. “Vă mulțumesc frumos. O zi bună vă doresc ” am spus la plecare. “Da. Ce să zic? Tare bună mai este!” a murmurat femeia de la casă. La ce agitație era în magazin mă mir că nu se poate băteau unii oameni căci de ceartă era vorba.

“Da. Sunt bine” spun din nou oamenilor cunoscuți întâlniți pe trotuar, eu nu întâlnesc decât foarte rar oameni pe stradă, pentru că și dacă ar fi altfel tot aceleași cuvinte sunt nevoit să mi le spun. O glumă sau o vorbă înțeleaptă nu mai găsesc, iar de scris frumos pe hârtii nu am scris caligrafic niciodată. Poate că aș fi putut lucra într-un spital cu scrisul meu, dar nu ca și doctor sau asistent ci mai mult ca persoana care duce targa. Mai mult nici nu merită ca să spun în afara eternelor cuvinte “Da. Sunt bine”.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: