Îmi este dor


La ceasurile de seară îmi este dor de vremurile de odinioară. Când eram elev aveam o uniformă școlară și un număr matricol cusut pe un sacou cu care ne mândream că eram la școală. Astăzi chiar dacă vrei nu poți ca să identifici elevi decât doar dacă poartă un ghiozdan în spinare. Mi e dor de pâinea turcească, de covrigii adevărați băuți cu sana în pauza mare de la școală și chiar și de plăcinta americană. Țin minte și acum frenezia unui Turbo sau Bonibon care ne încânta gustarea lor și le împărțeam ca și frații. La ceas de seară stăteam la bloc toți adunați pe balustradă și povesteam vrute și nevrute. În zilele noastre copiii consumă la fast food sau crispy la nivel de sute. Mi e dor de autobuzele pline în care întotdeauna primul loc din ele era ocupat de invalizi, gravide sau bătrâni. Astăzi toți invalizii, gravidele sau bătrânii stau câteodată din bun simț față de vlajganii de liceu în picioare. Erau vremurile în care putea ca să ne sune cineva pe telefonul fix și dacă nu-și lăsa un nume nu știam mult timp cine a fost persoana respectiva. În vremurile noastre copiii butoneaza telefonul ca divertisment de la vârsta fragedă până la maturitate.

De fapt mi e dor de oamenii frumoși care se căutau unii pe ceilalți căci era mai mare dragul ca să te întâlnești cu un prieten sau o rudă la povești. Astăzi nici vecinii de bloc decât foarte rar ne mai trec pragul câteodată. Toți oamenii erau atunci la fel și nu conta averea ci numai omenia și cuvântul. În zilele acestea dacă pot te scuipă din mașinile de lux și din vilele înalte. Televizorul atunci avea un program și maxim două și ne întâlneam la prieteni pentru a vedea filmele la video. Pe blocuri mai erau antene numite parabolice sau dipol și când nu mai mergeau bine era cineva care întreba “merge?”. Astăzi stăm singuri maxim doi oameni și ne uităm la sute de programe, Netflix și HBO și nu simțim bucuria de atunci a vizionării unui film. Pentru că oamenii erau mai buni și se ajutau unii pe ceilalți, iar astăzi dacă pot te scufundă făcându-ti rău fără ca să-și dea seama. Parcă mai demult era bun simț și apreciere a faptelor bune căci în zilele noastre dacă ajuți un om ajungi ca să fi luat de fraier sau de prost. Cine făcea liceu sau facultate era o persoană distinsă. În zilele noastre cumpărăm diplome și locuri de muncă întocmai ca să nu cunoaștem nimic practic. A citi cărți era o mândrie și făceam parte dintr-o competiție acerbă, iar astăzi a citi înseamnă tot mai mult rușine și o plictiseala cruntă.

Multe lucruri s-au mai schimbat cu timpul, dar parcă nu mergeam kilometri întregi întocmai pentru a mai găsi un zâmbet și un râs autentic. Astăzi vrem ca râdem, dar nu mai înțelegem de gluma și vrem ca să zâmbim lumii și suntem considerați nebuni. Pentru că a zâmbi și a fi politicos se consideră un flirt. Toate acestea se întâmplă când iubim citind și cărți despre relațiile dintre oameni ajungem ca să înșelam căci doar așa suntem bărbați și să mințim că doar suntem femei. În lumea aceasta mare tot mai sunt și oameni buni, dar putem ca să-i găsim din ce în ce mai rar. Vremurile de odinioară s-au dus și am rămas nostalgici numai noi aceia care am văzut și cunoscut și frumosul locuitorilor din România. Și nu erau doar povești de spus astăzi acelora mai tineri ci eram chiar noi, locuitorii acestei țări căci undeva trăiam mai bine. Chiar dacă rafturile sunt pline noi avem tot mai puțini bani și grijile ajungând ca să ne cuprindă. Devenim din ce în ce mai răi și bunătatea o căutăm și nu mai este decât rară pentru a nu spune că este doar amăgire. Așa suntem și noi, asemenea vremurilor tulburi eroi ai lumii virtuale cu sufletele goale și prea plini de nevoi fățărnice și pierzători de timp și energie cu ceea ce este ieftin în țara noastră!

În rest sunt doar câteva gânduri nostalgice scrise la un ceas de seară despre timpurile care nu se vor mai întoarce niciodată.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: