
Dacă Iisus Hristos ar veni iar pe Pământ și ar lua un corp uman tot pe cruce ar ajunge mai devreme sau mai târziu. Prima dată ar considera mulți oameni că este doar un fals Iisus și poate l-ar duce la televiziuni doar ca să mi-L batjocoreasca. Greu și-ar mai găsi apostoli, pescari de oameni ca să-l mai urmeze pentru că mulți nu L-ar crede și nu ar avea cine să-L recunoască. Prea mulți farisei s-ar găsi ca să-L saboteze și Iuda câți vrem ar fi gata ca să ni-L vândă pentru câțiva bani în plus. Poze cu El și-ar face mulți întocmai ca după aceea să-L judece într-un proces public pentru blasfemie. Tot pe un Baraba ar alege și tot singur ar duce crucea spre locul predestinat de a pleca în lumea cealaltă cu păcatele noastre toate. După trei zile ar învia și de abia atunci mulți oameni L-ar crede pe Mesia, însă atunci ar fi prea târziu căci se va urca la Ceruri tocmai pentru a sta în dreapta Tatălui în Împărăția care nu are nicicând sfârșit. Mulți ar crede că a fost doar o himera și pesemne am ajunge ca să-L preamarim tot așa cum am făcut după anul 33.
Așa este lumea făcută de când se știe tot așa de credincioasă și păcătoasă fără a-Si recunoaște Mântuitorul nici măcar atunci li se arată. În veci cu Dumnezeu și Iisus Hristos înainte pentru a sufletului nostru mântuire!
Nu ai dreptate! Turma mica l-ar recunoaste!
LikeLiked by 1 person
Deranjez? Spune si nu mai intru! Dar daca intru si postez ceva te rog sa ii dai drumu!
LikeLiked by 1 person