Un fapt divers


Sunt momente în viață în care dintr-un eveniment se nasc multe întrebări. Un fapt întâlnit pe meleagurile noastre este de a observa oamenii care au probleme psihice. Se vede acest lucru din privirea lor și faptul că vorbesc singuri. Nu au căști la urechi pentru a vorbi la telefon ci acele persoane care umbla fără o anume direcție și caută prin gunoaie. Observăm faptul că gesticulează și pleacă mai departe. În seara aceasta am observat o asemenea persoană numai că era și sub influența alcoolului. Picioarele sale încercau din greu ca să ducă un corp greu mustind a alcool și transpirație. A încercat ca să se urce într-un autobuz și picioarele sale nu l-au mai ascultat. Din nou a încercat să urce într-un autobuz, însă corpul era prea greu trezind urletele șoferului.

Știm oare ce starnesc acești oameni în rândurile locuitorilor orașului? Dacă nu ghicim stârnesc râsete. Nici urmă de oameni care să le trezească mila care să ridice un om de la pământ. De asemenea chiar dacă este un spectacol al depravarii umane poate că ar trebui să existe compasiune. Atunci în gândul nostru ar fi nevoie ca să ne dăm seama că putem trece pe lângă un om căzut și nu vom face nimic. Impasibili și plini de mișto vom pași fără probleme mai departe. Vom spune că este rrom sau alte scuze inventate și vom trece grăbiți spre locurile noastre. Studiile din pandemie demonstrează că numărul bolnavilor psihici și a celor care au căzut în patima alcoolului au crescut. Atunci ce alegem să facem în privința aceasta este ca să le tratăm, pe lângă lipsiți de compasiune și cu mișto, exact ca un fapt divers. Scriem despre altruism sau orice alte gânduri bune, dar când aducem în discuție problemele pe care le întâlnim mai des suntem fără reacție. Ne interesează pandemia sau rușii și nu suntem captati decât ca spectatori plini de umor și comentarii în fața a ceea ce nu este normalul. Atunci să ne mirăm de oamenii politici este o blasfemie și un lucru dus în absurd. Cam aceasta ar fi concluzia asupra unor oameni care au probleme și în loc să-i ajutăm sau să-i ascultăm râdem de ei. Așa că oare noi suntem chiar atât de feriți de probleme încât să râdem și să trecem impasibili în ceea ce priveşte propria persoană?

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: