Astăzi


Pătrunși de gânduri și locurile pe care nu le-am simțim încă începem dimineața spre a cunoaște lumea zilnică. Ne uităm în jurul nostru la corpurile care trec grăbite cu tot ceea ce este uman pierind în câteva clipe. Căutăm sentimentele spre a le duce cel puțin la nivelul speranței întocmai ca o umbră înapoi în viața noastră. Suntem ca și creanga pustie care-și așteaptă mugurii ca apoi să înflorească. Auzim voci și nu sunt ale noastre și câteva râsete ne par chiar străine. Interiorul nostru tresalta atunci când vede în cale un loc lipsit de oameni și începem ca să pășim agale. Printre frunzele vechi pașii noștri pătrund liniștea boema regăsind treptat o lume cunoscută. La orizont pe măsură ce razele soarelui cuprind privirea noastră suntem legați de mână pentru ca nimic să nu ne mai despartă. Un zâmbet fugar și leneș învăluie chipul tău și știu că sunt pe calea pe care am ales-o demult. Ochii tăi sclipesc ca două mărgăritare ceea ce îmi arată că am găsit sufletul pe care pot să-l iubesc tot mai tare. O veverița zgribulita ne trezește din contemplare și chiar dacă cerșesc încă momentele de visare săruturile noastre ne ridică de la pământ. Zburăm fără granițe asemenea unor păsări care-și cunosc zborul și iubirea noastră este în loc de aripi. Presăram zâmbete nazdravane și coborâm încet numai ca să ne hrănim din seva ființei noastre. Oamenii nu sunt pe aici și vrem ca să ajungem pe o pajiște întinsă unde ne învăluim trupul și sufletul pentru mii de clipe. Timpul nu mai există atunci când suntem împreună și preferăm să ne îmbrățișam gândurile și grijile unuia celuilalt. În zare observăm o căprioară stinghera și sufletul se înmoaie și o admirăm împreună. Vrem ca să mai rămânem aici pentru eternitate pentru a ne continua zborul tot mai departe de lumea existenta. Numai că ocupațiile zilnice ne aduc din nou între oameni care par acum mai calzi sau mai frumoși decât de dimineață. Căci aceasta face iubirea noastră pictează o lume feerica atunci când totul pare rece și fără sentimente. Așa suntem noi doi trubaduri ai vieții visăm că suntem stelele printre norii din viața noastră.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: