De ce după vârsta de 40 de ani ar trebui ca să ne simțim bătrâni?

Cu riscul de a deveni ridicol nu am înțeles încă povestea vârstei. Atunci când am împlinit vârsta de 40 de ani mă așteptam ca ceva să se schimbe. Era de fapt o zi de duminică și deja în ziua de luni mă așteptam ca să mă doară ceva în plus. Culmea este că nu s-a întâmplat. Mai mult mă așteptam să nu mai pot face sport și o fac mai bine. Un rid dacă vine nu mă deranjează pentru că deja este o familie, mai micuță încă, a ridurilor. Picioarele nu au devenit greoaie, iar de câte un fir alb am început ca să mă bucur. Ceva alb devine o diversitate poate că și pentru că mă simt mai bine cu păr mai scurt. Memoria încă nu m-a lăsat chiar din contra țin minte prea multe lucruri mai alese acelea nefolositoare. Sunt mai energic atunci când reușesc ca să mă motivez. Nu înțeleg decât că viața, indiferent de starea mea interioară sau vremea de afară, are obligațiile și plăcerile ei. Poate înțeleg mai bine momentele de relaxare și acelea care mă îndeamnă să mă bucur mai mult de liniște și de singurătate. Pretențiile mele pornesc din aprecierea binelui în relațiile cu ceilalți oameni crescând și partea înțelegerii unor reacții ale oamenilor fără a căuta bârfa, invidia sau judecarea și condamnarea lor. Chiar și aceste rânduri au devenit poate prea expuse și intime numai că am ajuns în momentele vieții în care părerea lumii nu mă mai interesează și nici nu mai am ceva de pierdut. Poate doar oamenii dragi cărora încerc ca să le transmit aprecierea și mulțumirea mea. Înainte de toate am înțeles că sunt atât de multe lucruri de descoperit în viața aceasta și că este primordiala atitudinea optimistă, iubirea de sine și încrederea în propria persoană. Așa că nu vă supărați de ce trecând de 40 de ani vă simțiți deja bătrâni?