Legenda buburuzei


Trăia odată un împărat care avea o fată și un fecior. Când erau copii, cei doi erau buni la suflet și toată lumea îi iubea. Pe măsură ce creșteau, însă, deveneau tot mai răi. Văzându-și copiii certându-se mereu și atât de aprigi, împăratul a murit de inimă rea. Cei doi tineri, nu s-au potolit, ba au devenit și mai lacomi, luându-se la ceartă pentru tronul împărătesc. Feciorul spunea că numai un bărbat poate ajunge împărat și a început să se certe cu sora sa. Fata, fiind mai mare, l-a izgonit din împărăție. Băiatul nu a mai suportat o asemenea rușine și s-a întors, pe furiș, și și-a ucis sora. Atunci, Dumnezeu a schimbat trupul fetei într-o insectă mică și roșie, o gâză simpatică ce are pe spate puncte negre, pe care a numit-o buburuză sau gărgăriță.
De atunci, fetele (și copiii, în general) o țin în palma deschisă, cântându-i:

„Gărgăriță, riță,
Zboară-n poieniță
Unde vei zbura
Acol’ va fi casa mea.

Buburuză, ruză,
Zboară în căruță,
Unde vei zbura
Acolo m-oi mărita!”

Buburuza – superstiții și credințe

Buburuza sau gărgărița este o insectă ce aduce prosperitate. În multe culturi, ea este simbolul norocului. Se spune că alungă orice boală, odată ce s-a așezat pe corpul cuiva. Buburuza mănâncă insectele dăunătoare de pe plante alimentare cultivate. O altă legendă despre buburuză povestește că, demult, Maica Domnului a trimis pe pământ insecta salvatoare la rugămintea unor țărani. Aceștia erau disperați din cauza dăunătorilor ce atacau culturile. Ajunsă pe Pământ, insecta a reușit să stârpească gâzele, salvând recolta. Creștinii consideră că acele șapte puncte negre de pe spatele mămăruței semnifică „7 bucurii ale Fecioarei Maria”. Dealtfel, în limba engleză, numele acestei insecte este „Ladybug” (gândacul/insecta Doamnei). Unele superstiții spun că atunci când un o fată și un băiat văd în același timp buburuza, se îndrăgostesc unul de altul într-o clipită. (Preluare internet)

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Legenda buburuzei

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: