Un exercițiu de imaginație


Astăzi ajungând la Platoul Cornesti din Târgu Mureș mi-am găsit un moment de răgaz după o activitate sportivă. Fiind o zonă în apropierea căreia este o grădină zoologica am văzut un grup de oameni. Ascultând fără să vreau conversația mi-am dat seama de un lucru: erau ucrainieni. Fiind pictați în mod dramatic, pe bună dreptate în mass-media, mă așteptam să fie mai deosebiți, în mod pozitiv sau negativ. În schimb erau oameni normali cărora, dacă nu le-aș fi auzit limba, aș fi spus că sunt oameni normali. Poate prea normali în condițiile în care gloanțele, rachetele balistice, bombele sau tancurile i-au făcut să piardă tot. Atât timp cât oamenii aceștia au lângă ei oamenii apropiați au tot ceea ce au nevoie pentru a-și continua viața. Erau două femei și doi copii. Au plecat liniștiți mai departe și atunci mi s-au ridicat atât de multe întrebări. Noi, oameni care nu suntem afectați de război, avem nevoie de atât de multe lucruri pentru a prinde fericirea puțin de vârful cozii. Vrem telefoane scumpe, haine de firmă, călătorii în locuri exotice, cărți scumpe și atât de multe lucruri și de multe ori luăm persoanele dragi și ceea ce avem ca ceva absolut normal. Nu apreciem decât foarte puțin ceea ce avem și vrem tot timpul mai mult, atât material cât și de la ceilalți oameni. Condiționam fericirea de atât de multe lucruri, oameni sau evenimente când ea sta de fapt în lucrurile simple. Mai bine zis în detaliile vieții pașnice, sănătoase și capabile de iubire pe care o putem și o manifestam atât de puțin. Un câine ne demonstrează în fiecare zi cât de simplă este viața când primești mâncare, adăpost și o mângâiere simplă și banală și noi nu vrem ca să le învățăm.

Pentru mine femeile și copiii ucrainieni pe care i-am văzut astăzi sunt un exemplu de ceea ce este important în viață. Oricât de greu ne va fi atât timp cât noi, persoanele apropiate și oricine mai vrem noi suntem sănătoși putem ca să trecem peste orice greutate a vieții fie ea și un război. Numai că noi prin caterincă am ajuns ca să râdem și de panica coloanelor de ieri pentru achiziționarea combustibilului, de Rusia și de oricine. Cu această atitudine am devenit macabri în mișto-urile noastre așa cum suntem până la urmă luați ca și caterincă de oamenii politici și România de țările europene.

Oare cum am fi noi dacă Doamne ferește ar izbucni un război și ar trebui să emigram? Ne-am mânca tot așa ca astăzi de trei ori pe zi și cu gustările dintre mese sau ne-am ajuta unii pe ceilalți cu selfi-urile de rigoare postate virtual? Personal înclin pentru a doua variantă pentru majoritatea oamenilor. Binenteles că mai sunt și oameni buni în România numai că stau ascunși pentru că binele între noi, chiar dacă suntem capabili de el, nu este la modă. Ne războim între noi fără a ne ataca și alte țări și lecția ucraineană sper ca să nu fim forțați să o învățăm și noi. Puținii oameni buni care știu să manifeste bunătate și față de ceilalți români nu ar merita lecția aceasta dură. Atât timp cât în școală nu punem accent pe cunostiinte ci pe note s-ar putea ca divinitatea să decidă pentru fiecare dintre noi dacă merităm sau nu merităm o nota de trecere a vieții sau a drumului spre moarte. Cel puțin așa vom auzi și simți mai ales primul vers din imn “Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte…” căci de descurcat suntem nevoiți să ne descurcăm într-o țară coruptă cu metode cinstite.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: