Mesajul unei învățătoare


O învățătoare a transmis prin intermediul rețelei de socializare Facebook. „Scrisoarea unei învățătoare către parinții copiilor din clasă…din orice clasă!”
“Părinte drag, tu poate nu realizezi câtă munca am depus eu pana am primit o diplomă. O diplomă care să spună că sunt capabila sa îți educ copilul. Nu știi că mă trezeam cu noaptea in cap pentru a termina un proiect de lecție, nu știi câte ore am fost asistată, criticată, slefuita de dascălii mei la practică, nu știi că aveam zile când abia mă târam spre casă, obosită și flamanda, nu știi de week-end-uri întregi în care decupam, pictam, confectionam materiale, până nu îmi simțeam degetele…sau spatele, sau sufletul. Dar anii grei au trecut și am obtinut diploma. Și, lângă numele meu apare un frumos cuvânt, visat si râvnit: învățătoare…Dar anii de muncă nu s-au terminat.
Și, părinte drag, chiar dacă poate pare greu de crezut, eu îți iubesc copilul. Pe fiecare dintre ei, din clasa mea, din școala mea, din jurul meu. Și îmi iubesc munca. Chiar dacă am avut tentative de a o schimba. Meseria de învățător, de dascăl, rămâne în sufletul meu, indiferent ce îmi va fi dat să mai trăiesc.
Acestea fiind zise, te rog TE ROG respecta-ma. Nu mă vorbi de rău, mai ales nu în prezența copilului tău. Nu îmi spune, cu reproș în glas, ca fratele băiatului tău reușea să facă exerciții cu înmulțiri mai dificile în clasa a treia, decât fac eu cu copilul tău acum. Tu nu știi, dar programa s-a schimbat între timp.
Și, îți spun, fiecare copil este unic. Nu mă considera un dușman, ci un aliat. Și nu uita un lucru: eu singură nu voi reuși niciodată să-ți educ copilul, dacă nu am tot sprijinul tău, daca tu nu continui acasă munca pe care o fac eu la clasă. Întreaba-ți copilul ce teme are. Pune-l să citească în plus. Ascultă ce are de spus. Și mai ales, nu aștepta din partea mea să fac minuni. Sunt doar un om. Greșesc și eu, știu. Nu mă superi daca îmi spui că am greșit, ci mă raneste tonul tău și atitudinea ta.Nu suntem șef și subaltern, tu și eu, ci o echipă. Iar câștigătorul va fi copilul tău.
Îți mulțumesc dacă ai avut răbdarea sa citești tot. Și îți mulțumesc de o mie de ori mai mult dacă vei ține cont de ce ai citit, înainte de a adresa cuvinte jignitoare la adresa colegilor mei, dascălii de pretutindeni”
Scrie învățătoarea Mihaela Codrean în mesajul postat pe pagina ei de Facebook, care a adunat peste două mii de distribuit în doar câteva zile.

Mesajul este din partea tuturor dascălilor care-și respectă meseria și care sunt terfeliti de părinți. În spatele a 3, 4 sau 6 ore ale unui dascăl pe zi se află câteva ore în plus de pregătire a lor, de emoții dacă vor ieși bine și chiar de dorință a dascălului ca elevii săi să ia note mari. Numai că așa cum notele se dau pe cunoștiințe așa și elevii și părinții trebuie să contribuie la ele. Altfel ne vom trezi cu elevi care au pretenția de a lua note mari cu părinți care supraestimeaza elevii în situația în care de fapt ei știu mult mai puțin. O nota mai mică este văzută ca sfârșitul lumii și cât de trist este ca să vezi un copil plângând pentru că acasă părinții lui îl vor dojeni pe el și apoi pe dascăl. Așa este realitatea din România în care mai repede supraestimam copiii în loc să-i încurajăm și să-i conștientizăm că o nota mai mică nu-i scade din capacitățile sale și talentul său de a face lucruri frumoase. Viața doar are talentul de a forma diferențele între oameni și mediul unde se pricepe fiecare dintre noi. Unii doar se pricep la a striga fără rost și alte persoane ca să scrie fără rost. Pentru ultima afirmație poate ca să judece și să condamne fiecare în stilul românesc după propria voință și interesele proprii.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: