Ea nu știa să zică “nu”


Ea nu știa să zică nu. Era gata mereu să rezolve problemele tuturor.
Întotdeauna, chiar dacă o durea foarte mult.
Întotdeauna, în ciuda oboselii amâna, la infinit.
Până când într-o zi corpul său nu a mai putut susține acea cale.
Și au apărut mai multe simptome care nu au răspuns la tratamentul medical.
Nu erau bacterii, nici metabolismul, nici virușii …
Era stres, frustrare, angoasă, supărare, dezamăgire…

Nimeni nu a observat.
Toată lumea o credea puternică, și că nu are nevoie de nimeni.
În acea singurătate a îmbrățișărilor care nu au venit niciodată, a unui calm nepermis, a unei rugi care nu a încetat niciodată, a lacrimilor care nu au fost văzute niciodată, ea a atins hăul.

Ea a devenit „nebuna”, cea cu crize nejustificate, cea pe care toată lumea a trimis-o la psihiatru.
Și în acel fundal de angoasă și neputință, ea a fost capabilă să conștientizeze, că atunci când nu există alte brațe, ea se poate îmbrățișa.
Și și-a dat seama că nu trebuie să-și acorde timp, ci trebuie să și-l ia.
Și că nu are rost să aștepte ca celălalt, să facă ceea ce ar fi făcut ea, pentru el.

Și-a dat seama că uneori este extrem de necesar să spui ”NU”, cu fermitate chiar și atunci cănd te doare.
Și-a dat seama că negarea de sine poate fi o virtute morală, dar nu are nicio legătură cu sănătatea mintală. Este sacrificiu. Iar sacrificiul constant te doare, te îmbolnăvește.

Și-a dat seama de ceva, că atunci când îți dai viața pentru altul, îl pierzi pe al tău.
Este ca sinuciderea cu mișcarea lentă.
Se moare puțin în fiecare zi. Sacrificiul, durerea, boala,
Nu asta este calea. Nu asta ar trebui să fie.

Și a ieși din acea cale, care nu-i aducea decât suferință, a ieșit din acel rol de sacrificiu, a ieșit din starea de moleșeală care îî acaparase toată ființa…Și a început să se iubească mai mult pe ea, să se asculte, să-și înțeleagă sensul, să vorbească deschis și drept cu ea. Pentru că a înteles, că ea e cea care merită fericirea, pacea, iubirea, sănatatea. Apoi vin ceilalți, și că doar iubindu-se pe sine poate iubi mai mult și pe ceilalți.

Iubirea de sine, acceptare, dragoste pentru tine, te va ajuta să menții cu celălalt, legături fericite, în această viață, dragă om.
ACEASTA ESTE CALEA …

Învată să te iubești, și să te accepți așa cum ești, OM minunat.”(Text preluat)

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Ea nu știa să zică “nu”

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: