Complex masculin de Calistrate Adrian


Un cal, pursânge și frumos,
Cu părul brun si mătăsos,
Cu coama strălucind in vânt,
Privirea plină de avânt,
Era , ce să mai spun, perfect!
N-avea-n structură un defect.
Picioare zvelte, cu ce mușchi,
E iute ca un pescăruș,
Care coboară in picaj,
De zici ca mușcă din pavaj,
Dar c-o mișcare de artist
Se-oprește-n echilibru, fix.
Si ce șarmant ș-atrăgător
Că iepele oftau in cor
Si ca să-l aibă ca iubit,
L-ar fi iubit in fel si chip
Si de morală ar uita
Le facă spume, l-ar lăsa !
Si de plăcere-ar necheza
Noapte și zi … și tot asa…
Eheei, acuma intervine
Ceva ciudat pot a vă spune.
In mintea calului frumos
Se naște-un gând … pretențios.
Deși ce trup, ce mers aveau
Pe-orcine altul cucereau
Dar nu pe el … el căuta
Un pic mai mult, mai altceva.
Să simtă când o strânge-n brațe,
Un piept masiv … ce voluptate!
Si i-ar șopti cu multe șoapte,
De-amor, in fiecare noapte
Ș-ar fi iubit-o mult si calm,
Până la cel din urmă gram
S-ar stoarce-n fiecare zi
Dar brusc din vis, el, se trezi.
Fugi vis frumos, își spuse dur,
Privind la iepele din jur
Dotate prea puțin … și trist,
El căută din nou, alt vis
Și suspina-ndelung, convins
C-avea un țel de neatins.
… Iar sport, tot mai putin facea
Și incepuse să și bea
Si zilele treceau la fel
Venea acasă singurel
Pierdut era ….
Dar , intr-o noapte se-ntorcea
Bine drojdit, spre casa sa
Si pân ce cheia își găsi
Întoarce capul … ș-o zări…
Lipită de un felinar,
Cu umbra-ntinsă pe trotuar,
Frumoasă … zveltă … nu conta,
Lumina albă-i contura,
Un piept masiv… cum își dorea….
Și înțelegi, te-ai prins ușor
Urmă o scena de amor,
O duse-n casă imediat
Ș-o aruncă direct in pat
Și o iubi, iute și-ncet,
Pâna căzu, lat si inert,
C-un ultim gând , privi spre cer
Veni norocul și la el
Zâmbi ușor … și adormi…
Într-un târziu el se trezi
Și-și aminti că negreșit,
De-acuma-i și el fericit
E soare-i vară, e perfect,
Deschise ochii-apoi încet
Si constata că-i un tembel
Zâmbea o vacă lângă el…..

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: