Cu ocazia zilei poeziei


Pentru ca să întâmpinăm primăvara așa cum se cuvine ieri, 21 martie, a fost ziua poeziei. O zi a versurilor pornite din mugurii copacilor și a bulbilor florilor este cu atât mai potrivită. Atunci când soarele este încă timid și mai adie vântul parcă și lumea întreagă este asemenea unei poezii care renaște din penita Creatorului. Căldura atunci când se simte parcă și viața are o rimă anume și oamenii încep ca să cuprindă ritmul vieții învăluiți de zâmbete și gânduri tot mai bune. Această atmosferă feerica a lunii din martie regăsita îndeosebi în natură ne duce cu gândul și la fluturașii primelor întâlniri amoroase și la mireasma începuturilor oamenilor care mai iubesc. Un cântec a tot ceea ce este viu și versurile unei iubiri pasionale nu se pot regăsi decât în versurile marelui poet Nichita Stănescu pe care le redăm în rândurile de mai jos ale poeziei “Ploaie în luna lui marte” :

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: