Un gând poznaș


În zilele de început ale primăverii parcă și timpul se extinde. Soarele împarte timpul în mod egal cu Luna devenind niște jumătăți ale existenței noastre. Lumina pare tot mai zambareata și gândul meu zboară adesea către vară. Astăzi de exemplu s-a plimbat pe malul unui râu inspirând adânc o primăvară. S-a dus, mai zăpăcit așa cum este el, după parfumul florilor timpurii. În desaga sa de un verde autentic a găsit printre buruieni și câteva viorele rătăcite și o păpădie curajoasă. A plâns sărmana când gândul meu a încercat ca să o smulgă, dar s-a lăsat cuprinsă de nemilostiva lege a firii dând glas suferinței sale într-o vaza care-mi sta pe o măsuță. O văd că mai respiră încă și-i este groază de momentul în care petalele pe rând se vor despărți de ea pentru a cădea pe a mea măsuță. Ea va rămâne la final doar ceea ce a fost la început o tulpina, de data aceasta vesteda și tristă. Gândul meu a fost fugărit de un câine jucăuș care l-a confundat cu un os și o pisică nazdravana care după ce l-a lins prietenos i-a cerut un Wiskas ca răsplată. Nu este un zgârcit și este chiar darnic față de animale, dar chiar nu avea în desaga lui hrană pentru bietele patrupede. Acum sta liniștit pe pernă și dialogheaza cu un Moș Ene. Pesemne că vrea ca să umble iar hai hui pe la mireasa inimii mele. I-am tot spus că ea nu există sau poate că este ocupată cu un alt gând și nici eu nu pot seara să umblu după el. Mi-a răspuns așa misterios că aleasa mea nu este chiar atât de departe și că mă visează câteodată. Chiar acolo în vis gândul ei și al meu vor sta îmbrățișați și se vor săruta pătimaș. Cică s-au văzut și în costumul oamenilor care vin pe lume și și-au explorat fiecare parte a corpului lor plini de pasiune. Eu, în schimb nu-l pot opri ca să umble noaptea prin visul ei căci Moș Ene deja îmi devine prieten drag în seara aceasta. Pesemne și gândului meu și altor gânduri, cunoscute și necunoscute le-am urat deja “Pe mâine!”. Așa este la mine și la oameni când geana se întâlnește cu o altă geana și sprânceana închide a sa fereastră către lume. Dorul de un somn lin, pufos și drăgălaș m-a lăsat de data aceasta și fără cuvinte. Pe mâine!

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: