Jurnal de bord


Nu-mi detaliez viața pentru că nu-și merită timpul. În schimb pot ca să-mi enumăr cei 44 de kilometri dus întors plini de gânduri și senzații. Un drum care pornește în modul ideal cu dorința de a-mi atinge obiectivele, ajunge în limita capacităților mele și sfârșește cu dorința de a fi mâine mai bine. Un drum făcut în prezent spre trecut spre a mă întoarce în prezent. În urma căruia mă pot plânge sau bucura și de a admira traseul sau de a privi banal în partea sa cotidiană. Un drum care pornește cu urcarea într-un autobuz cu o tablă albastră și care străbate un drum care aduce puține priviri cunoscute și în fiecare zi oameni noi. Vorbe auzite între oameni, conversații în limba română sau maghiară la telefon, unele mai liniștite și altele mai asurzitoare. O cale care cuprinde peisaje pline de dealuri crestate, plane, un bust a lui Mihai Eminescu și o termocentrala. Toate pe un asfalt tipic românesc, plin de curbe și trei sensuri giratorii. Un drum a unor oameni noi și vechi care întreabă unde pot coborâ și a căror strigăt strident “Deschideți și la spate!” se aude ca din pământ. Un plânset al unui copil, o nouă conversație la telefon sau doar o impinsatura a unui om grăbit să coboare sau un giamantan pus pe călcâie fără amabilități pus la urcare. Un drum care se oprește lângă o curte care nu-și cunoaște pauza pentru a porni din nou din apropierea unor aburi dintr-o benzinărie. Gândurile de satisfacție sau dorința de a fi mai bun sunt învăluite de peisajele din poză care se refugiază în rasfoirea unei cărți. Un nou sens giratoriu, mai multe claxoane, un semnal roșu “Geiger” și vine oprirea. Un nou autobuz, doi lei înmânati șoferului și peisajele rămân în urmă. Câțiva rromi urcați fără bilet în spate, un om cu o mască sub nas și o femeie care, având un copil de un an și trei săptămâni în brațe, povestește mândră că fetița doarme numai cu zgomot. Un cărucior coborât din autobuz și un nou sens giratoriu anunță că destinația este finală. Picioarele coborâte din autobuz recunosc liniștea serii și ultimele gânduri din destinația peisajelor rămân în urmă. Doar luna și căldura atipică perioadei mai amintește că astăzi peisajele au fost vii. Ziua aceasta este încheiată și mâine va fi o nouă zi în care drumul va reîncepe cu aceeași destinație, aceiași eroi, dar niciodată aceeași poveste. Gustata de mulți oameni sau cunoscută de din ce în ce mai puține persoane va intra în scenă și mâine. Pentru trecut, curiozitate, o glumă și pentru orice ce altceva mai aduce viața noastră cotidiană va veni și o nouă zi.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: